Marginean destituit de la conducerea vamilor

8Comentarii
Marginean destituit de la conducerea vamilor
Primul ministru a decis joi demiterea lui Radu Tudor Mărginean din funcţia de conducere pe care o deţinea.

„Astăzi, primul-ministru a avut o discuţie cu şeful ANAF, domnul Sorin Blejnar, iar în această seară, bineînţeles şi în urma discuţiei, primul-ministru a decis să îl demită din funcţia de şef al Autorităţii Naţionale a Vamilor, pe domnul Mărginean, având în vedere şi faptul că DNA l-a pus, astăzi, sub învinuire, în dosarul referitor la mita de la vama Halmeu”, declarat, miercuri seara, Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Până la numirea unui nou şef al Autorităţii, funcţia va fi preluată temporar de domnul Viorel Comăniţă, directorul Direcţiei de Supraveghere, Accize şi Acţiuni Vamale din cadrul ANAF.
Audiat la Oradea

Lui Radu Tudor Marginean, care este şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), i-au fost aduse la cunoştiinţă oficial învinuirile. Miercuri acesta a fost prezent pentru declaraţii în faţa procurorilor DNA de la Oradea, dar s-a ferit de ziariştii prezenţi. La ieşirea din sediul DNA, Mărginean a evitat să dea explicaţii ziarişitilor, însă unul din cei doi avocaţi ai săi a afirmat la fel, că asocierea clientului său cu inculpaţii în cazul de la Halmeu ar fi „absolut simple speculaţii”.
Reamintim că vineri, Tribunalul Satu Mare a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele oamenilor de afaceri Florian Liviu şi Ion Savu, precum şi pentru un fost angajat al unui duty-free din Halmeu, Niţu Ioan Romeo. Un alt acuzat, Feher Florin, a fost obligat de instanţă să nu părăsească localitatea pe parcursul cercetărilor.
V.T.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor