Marius Matica, cel mai bun arbitru bihorean

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Marius Matica, cel mai bun arbitru bihorean
Tradiţionala Gală a arbitrajului bihorean a ajuns la ediţia 2018 şi s-a desfăşurat la Restaurantul Ardealul, în organizarea CJA Bihor.


Gazde au fost preşedintele Ştefan Gallovits şi cei doi vicepreşedinţi Florin Marcu şi Alexandur Herman. Arbitrul anului 2018 a fost desemnat Marius Matica (22 de ani), un tânăr asistent de perspectivă care în acest an a promovat în Liga a III-a prin programul Tinere talente implementat de CCA.

9marius matica_12 k

Au mai fost acordate şi premii speciale. Pentru întreaga activitate depusă în slujba arbitrajului bihorean a fost premiat experimentatul arbitru Cristian Nagy, care s-a retras oficial din activitate.

Pentru sprijinul acordat CJA Bihor a primit o diplomă şi doamna dr. Carmen Morariu Neagu.

9fete arbitre_18 k

Din partea AJF Bihor, preşedintele Radu Bitea l-a premiat pe Alexandru Herman pentru revigorarea arbitrajului bihorean, iar secretarul petru Boroş i-a înmânat lui Ştefan Gallovits o diplomă „în semn mulțumire, dar și de susținere”.

În rest nu au mai fost întocmite ierarhii, arbitrii fiind evidenţiaţi pentru activitatea depusă în acest an pe mai multe categorii, ordinea fiind aleatorie:

Arbitre: Jeanina Păduraru, Adina Moza, Ilie Diana, Jozefinne Schuster, Duma Györgyi, Ramona Zugun, Georgiana Goga, Ramona Ile Crişan.
Arbitri asistenţi tineri: Daniel Leuca, Giuliano Marchica, Sergiu Faur, Ray Silaghi.
Arbitri asistenţi de perspectivă: Alex Beleneși, George Urs, Bogdan Baciu
Arbitri asistenţi consacraţi: Cristian Bologan, Ciprian Fechetea, Radu Bandula, Florin Toia
Arbitri tineri: Andrei Bulzan, Alin Crișan, Valentin Zah
Arbitri de perspectivă: Narcis Lascău, Bogdan Guler, Daniel Tocuț
Arbitri consacraţi: Daniel Dumuța, Cosmin Cormoş, Adrian Pop, Andrei Pirtea, Dorin Mihai Buescu.

Cel puţin pentru o seară, arbitrii şi observatorii prezenţi la eveniment au uitat de analiza fazelor, de cartonaşe galbene sau roşii şi s-au distrat pe muzica interpretului Claudiu Borza şi a formaţiei sale, care au reuşit să facă o atmosferă excelentă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !