Marko: UDMR e hărţuită

Marko: UDMR e hărţuită
ORADEA – Prezent ieri în Bihor, preşedintele UDMR, Marko Bela, s-a plâns de faptul că Uniunea ar fi o formaţiune politică hărţuită în această perioadă. „Observ o amplificare a retoricii antimaghiare. Parţial se leagă de campania electorală.

De exemplu, zilele trecute, la Târgu Mureş au fost îndepărtate panouri electorale ale UDMR, în urma presiunii politice, şi aş putea să-l numesc aici pe primarul din Târgu Mureş (primar PD – n.r.). De asemenea, Compania de Drumuri a dat jos recent un panou electoral al UDMR din Predeal, doar pentru că era scris în limba maghiară. Nici în perioada 1990-1992 nu au avut succes asemenea demersuri”, a declarat liderul UDMR. Marko a ţinut să arate cu degetul şi adoptarea tacită la Camera Deputaţilor a două iniţiative legislative a conservatorilor, care – zice udemeristul – vine să îngrădească învăţământul în limba maternă a minorităţilor. „Se impune predarea limbii române încă de la grădiniţă! PC a reuşit să tergiverseze dezbaterile în aşa fel încât s-a ajuns la o adoptare tacită. Sigur, camera decizională este Senatul, însă eu sunt îngrijorat în urma acestor semnale ce duc la înrăutăţirea relaţiilor româno-maghiare, prin amplificarea unui discurs antiminoritar şi antimaghiar”, a declarat Marko.

Ecuaţia pragului electoral
Preşedintele UDMR a vorbit şi despre obiectivele Uniunii în Parlamentul European: „Reglementări la nivel european cu privire la drepturile minorităţilor, un buget cât mai potrivit pentru România şi inclusiv pentru Ardeal, problema agriculturii, modificarea regiunilor de dezvoltare economică”. Întrebat dacă UDMR are un Plan B în cazul în care UDMR nu atinge pragul electoral, Marko a declarat: „Nu avem un Plan B, pentru că până acum nu am avut nevoie de un astfel de plan. Toate calculele şi sondajele noastre arată însă că un candidat independent (Tokes Laszlo – n.r.) nu poate să obţină aproape 3% din voturi, cât ar avea nevoie pentru a intra în PE”.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase