Markus este de neoprit

4Comentarii
Markus este de neoprit
Atacantul Adrian Mărkuş (18 ani) înscrie pe bandă rulantă fie că este vorba de FC Bihor Oradea sau echipa naţională de juniori under 19.

Aflată în pregătiri intense pentru Campionatul European din 2011, naţionala Romaniei a susţinut miercuri seara la Basel un amical de lux cu Elvetia, care a avut în alcătuire şapte campioni mondiali din urmă cu doi ani. Partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2, tricolorii reuşind să revină după ce au fost conduşi cu 2-0 la finalul primei reprize. Gazdele au marcat prin Xhaka ’12 şi Seferovic ’34, acesta din urmă evoluând la AC Fiorentina. După pauză, România a revenit în joc prin golul cu capul marcat de Mărkuş ’54 şi eu egalat cu cinci minute înainte de final prin reuşita lui Fuchs (FC Timişoara). În această toamnă, Mărkuş a înscris 6 goluri pentru naţională şi 5 în Liga a II-a pentru FC Bihor.

Selecţionerul Lucian Burchel a utilizat un modul 1-4-3-3, în linia ofensivă fiind titulari orădenii Florean şi Mărkuş, ambii fiind înlocuiţi în ultimele minute ale partidei. Al treilea jucător bihorean, M. Popa, nu a mai efectuat deplasarea în Elveţia. Mărkuş şi Florean urmau să ajungă ieri seara la Oradea şi în funcţie de gradul lor de oboseală staff-ul tehnic va decide dacă îi va folosi mâine în jocul FC Bihor – Mureşului Deva, programat de la ora 11, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Pe 1 decembrie, de ziua naţională a României, tricolorii vor sărbători prin muncă jucând din nou un amical important contra reprezentativei Italiei.

T.B.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor