Marş pentru autişti

Marş pentru autişti
ORADEA - Membrii Asociaţiei SOS Autism Bihor au organizat joi un marş prin care au vrut să sensibilizeze opinia publică faţă de această boală. Evenimentul a fost organizat în cadrul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului.

Marşul a pornit din faţa
Agenţiei CFR Oradea şi s-a
încheiat în faţa magazinului
Crişul din
Oradea. Acestui marş s-au
alăturat viceprimarul Oradiei Biro
Rozalia
şi voluntari ai
ASCO din Oradea.

„Am organizat acest marş cu
scopul de a trage un semnal de alarmă
faţă de problemele cu care se confruntă
persoanele care suferă de autism şi familiile
acestor bolnavi. Vrem să sensibilzăm opinia
publică, să spunem că aveam nevoie se
ajutor, înţelegere şi
toleranţă. Nu avem un sediu al nostru, vrem
să înfiinţăm un centru de zi
pentru persoanele care suferă de această
boală şi un centru de recuperare. Nu avem
nici specialişti în domeniu. Cu cât se
intervine mai repede după diagnosticare, cu
atât recuperarea se poate face mai
bine
”, a declarat Gabriela
Bacsadi
, preşedinta Asociaţiei SOS
Autism Bihor.


 


Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase