Marţi se decide eliberarea lui Cozma

Bucureşti – Comisia specială de la Penitenciarul Rahova a propus eliberarea condiţionată a lui Miron Cozma, care va fi dezbătută marţea viitoare de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, pentru mai multe dovezi de bună comportare şi pentru interesul său pentru activităţi religioase, sportive (şah) şi de artizanat.

În documentul Comisiei se arată că Miron Cozma nu a fost sancţionat disciplinar şi că a fost recompensat de patru ori cu suplimentarea dreptului la vizite şi pachet.

Dosarul cu cererea lui Miron Cozma a ajuns vineri la Judecătoria Sectorului 5 care urmează să ia o decizie finală, cauza urmând să fie judecată în 9 ianuarie.

Totodată, surse judiciare au anunţat ieri că dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care sunt cercetate aproximativ 20 de persoane, printre care şi fostul şef al statului Ion Iliescu, este aproape de finalizare, după trei ani de investigaţii şi audieri.

MediaFax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase