Masacrarea sălciilor

1Comentariu
Masacrarea sălciilor
ORADEA - În această dimineaţă, pe adresa redacţiei noastre a sosit o sesizare în care eram atenţionaţi de membrii Centrului Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni” (CRSE) de toaletarea „dureroasă” de primăvară de pe strada Teiului.

Autorii reclamaţiei erau revoltaţi de faptul că cinci sălcii urmau să fie tăiate.

„Toaletarea înseamnă, pentru unii, tăiere propriu-zisă de arbori sau aducerea lor în starea de cioate. Foarte rar se întamplă să vedem arbori care sunt cu adevărat curăţaţi de crengi sau tunşi în aşa fel încât să ofere mai mult spaţiu”, spune Ioana Lucaciu, coordonator proiecte CRSE. „Situaţia cu sălciile de pe malul drept al Crisului Repede se repetă. Soarta plămânilor oraşului este în mâinile unor persoane, care probabil că nu şi-au lăsat niciodată maşina parcată timp de 2 zile în zona Primăriei, de exemplu, să vadă cât praf se depune pe ea, datorita lipsei de factori de absorbţie, cum ar fi arborii”.

Toaletare cu drujba

Aceştia au anuţat şi Garda de Mediu pentru a salva copacii ce urmau să fie sacrificaţi. „Lucrurile nu se schimbă şi nimeni nu ia atitudine. Ni s-a răspuns că trebuie făcută o sesizare în scris, iar intervenţia se face peste o săptămână” declară reprezentanta CRSE.

Primăria explică că tăierea arborilor s-a făcut în urma unei aprobări. „RAPAS ne-a sesizat, iar cei de la RER au tăiat copacii. Motivul a fost că aceste sălcii sunt scorburoase şi reprezintă pericol de cădere. În locul lor vor fi replantaţi alţi copaci, probabil tot sălcii sau arbuşti” declară Carmen Cherteş de la Serviciul Comunicare, Imagine şi Mass Media a Primăriei Oradea. Aceasta ne-a precizat că săptămâna viitoare urmează să fie tăiate alte patru sălcii, în Parcul Ţăranilor şi în Parcul 22 Decembrie.

Carmen Brehoi



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor