Masacre in India

Masacre in India
INDIA – Carnagiu în India. Cel puţin 64 de persoane au fost ucise, iar aproximativ 50 au fost rănite, în urma unui dublu atentat cu bombă, produs azi-noapte, asupra unui tren de pasageri care asigura legătura între India şi Pakistan

Deflagraţiile s-au produs la circa 80 de kilometri nord de capitala New Delhi. Un purtător de cuvânt al premierului indian, a precizat că este vorba de un atac terorist.

Potrivit canalului de televiziune Times Now, două mecanisme explozive pe bază de petrol ar fi fost la originea incendiului. Televiziunea mai susţine că echipelor de salvare le-a luat o oră şi jumătate pentru a ajunge la locul dezastrului.

Expresul Samjhauta efectua curse ale prieteniei, pe ruta dintre capitala New Delhi şi oraşul Lahore, din Pakistan. Conducerea căilor ferate indiene a declarat pentru CNN că în tren se aflau 610 pasageri. Potrivit poliţiei, printre morţi figurează şi mai mulţi cetăţeni pakistanezi.

Un număr de 42 de cadavre au fost scoase deja din două vagoane incendiate, potrivit televiziunii locale, care a difuzat imagini cu echipele de salvare scormonind printre ruinele carbonizate. Echipele de intervenţie au degajat vagoanele distruse, iar garnitura şi-a reluat drumul spre destinaţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !