Mașina unui gangster de-al lui Al Capone, la Oradea

De Dan Birta
Reactualizat la:
9Comentarii
Mașina unui gangster de-al lui Al Capone, la Oradea
© Triumph Myflower, mașina lui Al Capone și Gaz Molotov
Peste 20 de mașini de colecție au participat la Retro Parada Primăverii din Piața Unirii din Oradea.

Piața Unirii din Oradea a fost sâmbătă, 22 aprilie 2017, locul de întâlnire a lui Al Capone, cunoscutul ganster american, cu comuniștii ruși. Întâlnirea a avut loc prin intermediul a două mașinil de epocă, participante la Retro Parada Primăverii. Una dintre acestea, un Triumph Myflower, din 1953, a fost folosită de unul dintre gangsterii lui Al Capone, după cum a povestit proprietarul mașinii, Iosif Tanca. “Mașina, un Triumph Myflower, a fost construită într-o serie limitată în 1953. A fost folosită de unul dintre oamenii lui Al Capone. Nu are nici un pic de rugină, este în perfectă stare de funcționare și se închiriază la evenimente speciale”, a precizat Iosif Tanca.

Din vremea comuniștilor ruși era prezent un camion Gaz Molotov, construit în 1956. A fost folosită la CAP Mădăras de către Kozma Geza, care și-a făcut ucenicia pe ea. În cele din urmă s-a îndrăgostit de mașină și a cumpărat-o.

O altă mașină care a atras privirile celor prezenți în Piața Unirii a fost un Rolls Royce din 1969, aparținând lui Adrian Farcaș. Acesta a mai participat la expoziție cu un Corvette din 1980, fiecare dintre mașini fiind evaluată la circa 20.000 de euro.

Iubitorii de mașini de epocă au fost atrași și de un Triumph Spitfire din 1970. Mașina aparține reprezentantului pe Bihor al Retro Mobil Club Roman, Rencsik Otto.

De la un astfel de eveniment nu putea lipsi tradiționala Dacie românească. Vlad Dan Tătaru, fostul prezentator TV, s-a îndrăgostit de această marcă. “Nu m-am gândit niciodată că o să ajung că o să-mi iau o mașină veche în care o să investesc timp, bani și pasiune. E atât de plăcut să mergi cu ea pe stradă. Îmi aduc aminte de copilărie, când mergeam cu părinții. E o pasiune pe care nu foarte multă lume o înțelege. Necesită mult timp și bani. Mai greu este cu mecanicii, pentru că nu se mai găsesc mecanici care se pricep la Dacii”, spune Vlad Dan Tătar. Acesta mai are în proiect o Dacia combi pe care vrea să o transforme într-o salvare ca pe vremuri.

masini-retro-parada-primaverii-oradea-5

La evenimentul din Piața Unirii au participat peste 20 de mașini de colecție. Retro Parada Primăverii a fost organizată în 26 de orașe din România.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor