Maşina timpului la Lotus Market

5Comentarii
Lotus Market
Lotus Market
ORADEA – Orădenii aflaţi sâmbătă seara în incinta Complexului Comercial şi de Divertisment Lotus Market au traversat mai bine de o jumătate de veac şi s-au făcut martori ai unei epoci apuse, dar de neuitat, prin intermediul manifestării „50′ Show”.

Date istorice, evenimente importante, modă, muzică, expoziţii fotografice, iar cireaşa de pe tort, maşinile de epocă. Toate acestea au fost ingredientele menite să reînvie atomosfera anilor 50′. „Săptămânal organizăm evenimente cu diverse teme. Având în vedere importanţa acelor ani, ne-am gândit să facem o surpriză clienţilor noştri”, a precizat Diana Bora, una dintre organizatoare.

Femei şi maşini de epocă

În deschidere, gazdele evenimentului, Lucian Oros şi Natalia Bitaci, le-au oferit celor prezenţi câteva informaţii despre datele istorice şi evenimentele importante ale acelei perioade. Show-ul a debutat cu o prezentare de modă, toate colecţiile purtând amprenta anilor ’50. Una din colecţiile prezentate a aparţinut studentelor de la Facultatea de Artă şi Design Vestimentar, iar în cadrul celeilalte colecţii au fost expuse obiectele vestimentare ale firmei Dolce Diem. Frumoasele manechiene au prezentat şi coafura anilor ’50. Seara a fost perfectă în special pentru domni, deoarece aceştia nu au avut parte numai de femei frumoase, ci şi de maşini luxoase. Cele patru motociclete, precum şi „bijuteria” serii, o maşină marca Audi din 1957, au eclipsat parcă şi frumuseţea domnişoarelor.

Concert Elvis Presley

Pentru a crea atmosfera autentică a anilor 50′, sub cupola Lotus Market , după prezentările de modă, şi-a făcut apariţia nimeni altul decât Elvis Presley. Gabriel Balazs, zis Algotora, a încercat să încălzească publicul cu cele mai cunoscute piese ale regelui rock and roll-ului. Cel mai bun imitator Elvis din România a venit din Bucureşti pentru a-i cânta publicului orădean. Spectacolul a continuat tot cu rock and roll, oferit de trupa de dansatori Feeling Dance.
Călătoria în timp va continua săptămâna viitoare, când publicul va avea ocazia să guste din atmosfera anilor ’60.

Ioana Iuhas

Taguri:


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor