Maşini blocate de accize retro

1Comentariu
Maşini blocate de accize retro
ORADEA – Înmatricularea autoutilitarelor la finalul contractelor de leasing e blocată de două săptă- mâni la nivel naţional. Motivul: în perioada 2003-2004, autoutilitarele erau scutite de accize iar acum, procedura de înmatriculare cere şi o adeve- rinţă a plăţii accizelor.

Situaţia ne-a fost semnalată de un orădean şi confirmată de şeful Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SCRPCÎV) Bihor.

„Cunosc şi alţi orădeni în această situaţie. Am semnat un contract de leasing în 2003, când acciza pentru autoutilitarele aduse din străinătate era zero lei. Acum, când am încercat înmatricularea, mi s-a cerut o dovadă a plăţii accizelor.

Logic ar fi ca dacă acciza a fost zero să nu ni se ceară acum, o plată retroactivă de accize. M-am adresat şeful Serviciului de Înmatriculări din cadrul IPJ Bihor care mi-a răspuns politicos că decizia urmează să se ia la Bucureşti. Însă până atunci noi rămânem blocaţi. Dacă scoatem numere roşii avem o cheltuială în plus şi, pe deasupra, nu putem ieşi din ţară cu autoutilitarea.”, ne-a schiţat problema Dan Betea.

Însă şeful SCRPCÎV, subcomisar Alexandru Laza, speră ca situaţia să se deblocheze cât de curând. „Am cerut punctul de vedere al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti care s-a adresat, la rândul ei, Ministerului Finanţelor Publice.

E vorba de aplicarea prevederilor articolului 241 din Codul Fiscal, publicat şi pe site-ul ANAF. Deocmadată ni s-a răspuns că inadvertenţa e la nivel naţional şi că se lucrează la rezolvarea ei, probabil într-o săptămână, maxim două. Vă daţi seama că şi noi avem tot interesul ca lucrurile să reintre în normal pentru că oricum avem mult de lucru.”

Însă presiunea Uniunii Europene în ce priveşte aşa-numita taxă de înmatriculare nu exclude noi reglementări în această direcţie, fapt care ar putea da din nou lucrurile peste cap.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor