Măști antipoluare pentru săracii din India

Foto: Twitter
Foto: Twitter
Mii de persoane sărace din New Delhi vor primi măşti din pânză de bumbac pentru a face faţă poluării grave a aerului, au anunţat luni autorităţile din capitala indiană: un mijloc considerat totuşi ineficient de experţi, notează AFP citat de Agerpres.

În fiecare iarnă, metropola de 20 de milioane de locuitori se sufocă din cauza fenomenului de ceaţă toxică încărcată cu particule în suspensie care pune grav în pericol sănătatea publică.

Cei sărăci şi oamenii fără adăpost sunt cei mai expuşi la acest amestec toxic provocat de o combinaţie între fumul ţevilor de eşapament, praful şantierelor, incinerarea deşeurilor şi emisiile industriale şi agricole.

Un responsabil al guvernului a declarat pentru AFP că 10.000 de măşti de protecţie facială vor fi distribuite familiilor din stradă, femeilor, pacienţilor şi copiilor, “în condiţiile în care gradul de poluare creşte”.

Nivelul de concentrare al particulelor fine înregistrate luni de Ambasada SUA din New Delhi era de 378 de micrograme la metru cub de aer, la 10:00 ora locală, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă să nu fie depăşită media de 25 de micrograme.

Poluarea aerului este deosebit de periculoasă pentru copii, potrivit unui studiu recent al OMS.
Sursa: Agerpres

FOTO: Twitter/Puja Kharbanda ‏
Poluarea atmosferică a atins joi unul dintre cele mai înalte niveluri ale sezonului în capitala New Delhi, a doua zi după sărbătoarea hindusă Diwali sau Festivalul Luminilor, celebrată în mod tradiţional cu milioane de petarde, potrivit Agerpres. O ceaţă toxică învăluia la primele ore ale dimineţ...

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !