Matei Visniec si-a auzit ursii panda vorbind ungureste, la Timisoara

De S.P.D.
Îndrăgostiţii de teatru şi-au petrecut seara de 14 februarie în compania lui Matei Vişniec
Îndrăgostiţii de teatru şi-au petrecut seara de 14 februarie în compania lui Matei Vişniec
Îndrăgostiţii de teatru şi-au petrecut seara de 14 februarie în compania lui Matei Vişniec. Cel mai celebru dramaturg român contemporan şi-a ascultat, împreună cu sutele de spectatori care au umplut sala Studio, piesa „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” într-un captivant spectacol-lectură în limba maghiară.

De o poetică intensă, aparte, textul este un adevărat exerciţiu de virtuozitate în tipologia pieselor cu două personaje. El şi Ea, oferindu-şi „9 nopţi cât 9 vieţi” de dragoste, cunoaştere şi contopire totală, jocul periculos al sinelui abandonat în abisul altei fiinţe, într-un univers populat de obiecte ale (i)realităţii (ceas deşteptător, fier de călcat, ţigări, o crenguţă uscată din livada fraţilor-pomi, atârnând de firele subţiri, fragile, ale realităţii) şi frisonul erotic explodat în naşterea multiplicată, devoratoare, a unor stranii „animale antisingurătate”, nevăzute „păsări” gata să evadeze din colivia corporalităţii într-o altă dimensiune a vieţii.

Frumoasa poveste a urşilor panda şi-a găsit în actorii Balazs Attila şi Magyar Etelka voci sublime, „cea mai bună interpretare a piesei”, a declarat chiar Matei Vişniec, vizibil emoţionat şi încântat de lectura-spectacol, atent decupată, într-o atmosferă plină de mister şi poezie. Ilustrul scriitor a participat după spectacol, împreună cu actorii, la un dialog cu spectatorii. În această seară, Matei Vişniec va fi prezent la un alt spectacol cu un text al său, „Cabaretul cuvintelor”, în regia lui Ştefan Iordănescu, la Teatrul Naţional Timişoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !