Materazzi mai face o victima

Materazzi mai face o victima
ITALIA – Celebru dupa capul in piept primit de la Zidane in finala Cupei Mondiale din Germania, italianul Marco Materazzi a mai facut o “victima”, de aceasta data in campionatul intern. In acest caz, rolul lui Zizou a fost preluat de Gennaro Del Vecchio de la Sampdoria.

Incidentul dintre cei doi s-a produs in timpul jocului dintre Sampdoria si Inter, epilogul etapei a 21-a din Serie A. Materazzi a avut un schimb prelungit de vorbe cu Del Vecchio, dupa o intrare mai dura a acestuia din urma asupra portarului interist Julio Cesar. Del Vecchio nu a stat prea mult pe ganduri si i-a aplicat lui Materazzi un cap in piept, marca Zizou, fiind eliminat imediat din joc. ”Am facut o greseala si imi pare rau, dar as vrea ca si Materazzi sa recunoasca faptul ca m-a provocat inainte de acea faza”, a declarat fostul jucator al lui Lecce, Gennaro Del Vecchio.

De cealalta parte, Marco Materazzi se scuza, declarand ca nu i-a adus nicio jignire fotbalistului Sampdoriei. “I-am spus doar sa inceteze cu intrarile dure. Imi place fotbalul agresiv, dar cand portarul are mingea in maini, cred ca ar trebui sa te opresti”, a declarat Materazzi.

In final, Inter a castigat jocul de la Genova cu 2-0, obtinand a 14-a victorie consecutiva in Serie A, succes care mentine trupa lui Roberto Mancini la 11 puncte in fata urmaritoarei AS Roma. Derby-ul dintre cele doua formatii este programat la sfarsitul acestei saptamani pe San Siro din Milano.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase