Maxim a cucerit centura WKU

De Teodor Biriş
3Comentarii
Maxim a cucerit centura WKU
Luptătorul bihorean Adrian Maxim şi-a îndeplinit obiectivul în Gala „Golden Fighter Championship”.

La capătul unul meci disputat pe durata a cinci reprize, Maxim l-a învins la puncte, prin decizie unamină, pe incomodul luptător moldovean Petru Morari şi a cucerit centura europeană WKU. Mai experimentat şi valoros, Maxim (31 de ani) a contracarat elanul tineresc al lui Morari (21 de ani).

„Pentru mine a fost un meci important deoarace miza a fost titlul europene WKU, pe care am reușit să-l câștig. Pregătirea meciului a fost putin dificilă, adeoarece am avut o accidentare de la ultima luptă. Am reuşit să imi impun stilul şi sa controlez meciul de la început pană la final. Am contracarat toate încercările adversarului de a prelua controlul si am dozat efortul pentru a ramane la nivel ridicat toate cele cinci runde.

Meciurile pentru centurile europene sau mondiale sunt întotdeauna mai dificile şi mult mai tacticizate pentru că orice greşeală poate nărui totul. În acest sens, avem exemplul colegului Adrian Mitu, care a avut neșansa să sufere o fractură de tibie în primele secunde în lupta pentru titlul mondial la categoria -83 kg.

Îi doresc însănătoșire grabnică lui Adrian şi sunt sigur că va reveni mai puternic”, ne-a declarat Maxim, care mai are în palmares centurile IFSA, AFSO şi WLF, câştigate în China şi Germania.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor