MEC pregăteşte schimbări în învăţământ

ORADEA – Reforma în învăţământ continuă. Începând cu anul şcolar 2009-2010, admiterea în liceu se va face, după modelul anilor ’70, prin examen, unităţile de învăţământ având posibilitatea de a-şi selecta singure elevii. Ideea este inclusă în proiectul de lege al învăţământului preuniversitar.

Lege binevenită

Nouătăţile nu se opresc aici. Învăţământul primar va începe cu grupa pregătitoare din grădiniţă şi ţine până la absolvirea clasei a V-a. Învăţământul gimnazial se extinde de la clasa a VI-a până la clasa a IX-a inclusiv, iar învăţământul liceal va cuprinde clasele a X-a, XI-a, XII-a şi a XIII-a. „Deocamdată e vorba de un proiect de lege. Discuţia a fost abordată şi la întâlnirile cu inspectorii generali din ţară.

Până în momentul de faţă legea arată destul de bine, mai ales în ideea descentralizării, având în vedere că în prezent învăţământul obligatoriu nu este bine structurat”, este de părere Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Reprezentaţii MEC doresc ca nici o clasă de liceu să nu facă parte din învăţământul obligatoriu, ceea ce înseamnă că nici elevii din clasa a X-a nu vor primi manuale gratuite, aşa cum este în prezent.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !