„Un mecanic bun trebuie să fie foarte bine informat, atent şi perspicace”, spune Francisc Kasziba, „Mecanicul anului 2016”. Timp de două luni s-a confruntat cu alţi 1.499 de mecanici din toată ţara.
Din perioada interbelică
Pasiunea pentru mecanică a orădeanului de 43 de ani îşi are seva în perioada interbelică. A fost „stârnită” de bunicul său, care a avut un tractor Hoffer, mai apoi unul Fordson, şi care a trebuit să cunoască măruntaiele acestora pentru a le putea folosi.
Recent, la Bucureşti a avut loc finala concursului în urma căruia Francisc a fost desemnat cel mai bun mecanic auto din România. Din 1.500 de participanţi, marele câştigător a fost desemnat un orădean – Francisc Kasziba.
În cele din urmă, în competiţia pentru supremaţia în domeniu au rămas doi. Orădeanul şi un alt concurent au fost puşi în faţa a două autovehicule identice, care aveau aceeaşi defecțiune, pe care mecanicii urmau s-o repare într-un timp-record. În cadrul unei curse contra cronometru, Francisc Kasziba a reuşit să pornească primul motorul şi să câștige titlul de „Mecanicul anului 2016” şi marele premiu. Orădeanul a plecat acasă cu un Citroen C1, premiul secţiunii Diagnoză, pe care l-a reparat în faţa unei asistenţe formate din colegi de breaslă şi experți în mai puţin de 30 de minute.
Care e povestea orădeanului? Francisc provine dintr-o familie în care s-a cultivat dragostea pentru maşini, chiar dacă cei care făceau colectivizarea le-au confiscat tractoarele. Exersând pe modelele binecunoscute ale perioadei comuniste – Volga, Pobeda, Warsawa, Moskvics, Skoda, Lada, Renault, Dacia – mecanicii familiei au acumulat experienţă, fără de care nu puteau face faţă invaziei de autoturisme din perioada post-decembristă. În anul 2000 îşi înfiinţează un service care poartă numele tatălui lui Francis, Ferencz Kasziba. În prezent, întreaga familie Kasziba se ocupă de afacere.
Soţia lui Francisc are în grijă sarcinile administrative, iar fiul, acum în vârstă de 14 ani, mai meşterește din când în când în atelier. „Noi, de şase ani, an de an, ne specializăm permanent la cursurile Şcolii de Mecanici AD Auto Total (organizatorul concursului – n.r.), şi vreau să-i mulţumesc pe această cale trainerului nostru, Adrian Gidali, un om extraordinar, de la care am învăţat foarte multe, echipei sale şi organizatorilor, pentru că mi-au dat această şansă”, a spus câştigătorul în cadrul unui comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!