„Meciul anului pentru Steaua“

Reactualizat la:
3Comentarii
„Meciul anului pentru Steaua“
Vicecampioana României joacă diseară, în Ghencea, pentru un loc în grupele Ligii Campionilor cu turcii de la “Galata”, iar meciul porneşte de la scorul de 2-2. Meciul anului” pentru Steaua şi meciul cari­erei pentru Marius Lăcătuş. “Fiara” ştie că întâlnirea din această seară cu Galatasaray este cel mai important moment al carierei sale de antrenor şi vrea, cu disperare, să se califice.

“Deocamdată, da, e meciul anului, în care trebuie să ne îndeplinim primul obiectiv, după aceea vor veni şi altele. Trebuie să ne concentrăm pe acest joc. Ar fi prima mea calificare în Liga Campionilor, ar fi cel mai bun rezultat al meu ca antrenor. Ar fi un lucru foarte bun. Nu va fi uşor, întâlnim o echipă bună, care are jucători de valoare, cu experienţă bogată în cupele europene, dar mă bazez în primul rând pe reacţia jucătorilor mei şi pe faptul că au trecut, ca şi grup, de mai multe ori prin asemenea meciuri şi totul a ieşit aşa cum trebuie”, a spus Lăcătuş marţi, cu o zi înaintea marelui meci, asigurându-i pe suporteri că Steaua nu vrea să apere rezultatul.

 

„Nu cred că Steaua joacă să apare un rezultat, indiferent că e baraj sau campionat. Steaua trebuie să joace ce vrea ea, ce-şi doreşte, şi, în funcţie de rezultat, să nu le permită adversarilor să joace ce vor ei. Niciun antrenor de la Steaua nu a gândit vreodată să joace la egal. Important e să speculăm unele greşeli din jocul lor, pentru că nimeni nu e perfect. Dacă vom reuşi, vom avea câştig de cauză. E greu ca în Ghencea Steaua să nu reuşească să marcheze, la fel să primească două goluri şi să nu marcheze cel puţin de două ori”, spune Lăcătuş, convins că diseară steliştii vor juca pentru mândrie şi în nici un caz pentru bani: “Nu ştiu dacă e o primă record pentru calificare.

Jucătorii au mai jucat la acest nivel şi au trecut cu bine, cred că mâine (n.r. – miercuri) va fi la fel. Nu cred că jucătorii se vor gândi în primul rând la bani şi abia apoi la participarea în Liga Campionilor. Toţi şi-ar dori să ajungă acolo, să adune jocuri în grupe, practic acolo e fotbalul adevărat. Jucând acolo, vor veni şi recompensele materiale, mulţi pot evolua în astfel de meciuri în grupe, apoi ar avea posibilitatea să plece în străinătate. E un joc în care pe primul plan trebuie pus aspectul fotbalistic, apoi cel financiar”.

 

Kewell promite goluri în Ghencea

 

În ceea ce îi priveşte pe turci, calificarea este a lor şi nici nu concept să rateze prezenţa în Champions League. “Am avut ghinion la prima manşă cu Steaua. Eu mă aflam în tribună şi mă consumam acolo. Însă acum mă voi afla pe teren. Avem cu prisosinţă puterea de a învinge Steaua în deplasare şi de a ne califica mai departe. Suporterii noştri să nu fie îngrijoraţi. Ne vom întoarce de la Bucureşti calificaţi. Voi înscrie împotriva Stelei”, a spus Kewell, una dintre vedetele pe care se bazează Galata, în vreme ce Servet Cetin, un alt “star”, a spus că Galatasaray vine la Bucureşti pentru a învinge: “Este bine că acum avem meciuri oficiale. Am avut probleme la meciul tur din cauza faptului că nu aveam nicio partidă oficială jucată. Dacă eram pregătiţi, nu primeam acele goluri. Nu vom repeta greşelile din primul meci”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor