Medalia lui Ovi D. Pop – blocată în vamă

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
14Comentarii
Ovi D. Pop nu și-a putut ridica medalia simbolică, din cauza nebănuitelor proceduri vamale
Ovi D. Pop nu și-a putut ridica medalia simbolică, din cauza nebănuitelor proceduri vamale - © Foto: Facebook
Artistul fotograf nu își poate ridica medalia de la Oficiul Poștal 10, deoarece nu poate dovedi cât costă confecționarea efectivă a premiului simbolic!

Artistul fotograf Ovi D. Pop este revoltat de ce i se întâmplă. Birocrația și excesul de zel, specifică aparatului de stat românesc, îl împiedică pe artist să-și ridice medalia de la Poștă!

Cotat cu gradația internațională E.FIAP (gradul de Excelență în cadrul Federației Internaționale a Artiștilor Fotografi), Ovi D. Pop s-a dovedit a fi cel mai prolific artist fotograf bihorean al ultimilor ani, cu multiple participări și medalii câștigate la zeci de concursuri naționale și internaționale. În urma acestor rezultate, Pop a fost invitat în mai multe rânduri să facă parte din juriul diferitelor concursuri de peste hotare.

ovi-si-fiul Ovi D. Pop împreună cu fiul său @ Foto: facebook ©

În această branșă, premiile bănești sunt rare, astfel încât artiștii fotografi rămân doar cu satisfacția aprecierii muncii lor, de către jurii independente, într-o concurență de pe întreg mapamondul.

În aceste condiții, nu mică i-a fost mirarea să constate cum nu și-a putut ridica de la Oficiul Poștal 10 din Cantemir medalia venită ca premiu obținut de la un concurs din India. Ofițerul vamal i-a cerut lui Ovi să dovedească valoarea intrinsecă a medaliei (de tinichea – n.red.) venită prin colet poștal! Conform normativelor vamale, orice valoare ce depășește 45 de euro trebuie taxată vamal.

Astfel stând lucrurile, după zeci de medalii cu valoare simbolică ridicate de la Poștă fără probleme, Pop s-a trezit brusc într-o situație tragi-comică.

„Am aflat că trebuie să cer fiecărui organizator de concurs cât costă medaliile pe care le primesc…. dacă ajung la OP 10. Altfel, la vamă nu le pot ridica dacă nu demonstrez cât este valoarea ei… Pentru noi aceste premii sunt simbolice și nu știu cum să întreb și cum să cer o dovadă cât costa medalia câștigată…. Dacă depășește 45 euro intră la taxă, scrie pe afișul din spatele tejghelei…. Din India am câștigat premiul, acolo au rupii, oare trebuie să merg la BNR să aduc dovada schimbului valutar, apoi la un traducător să traducă hârtia/dovada de la organizator și apoi la notar?”, scrie Ovi D. Pop pe Facebook.

Artistul fotograf și-a vărsat oful și redacției JURNAL BIHOREAN & BIHON, subliniind cum vameșul de la Poștă nu a vrut să priceapă că medalia are o valoare simbolică, nefiind confecționată din vreun metal prețios.

Viză refuzată de chinezi

Același Ovi D. Pop este mâhnit și de pe urma refuzului recent al Ambasadei Chinei la București de a-i acorda viza, în ciuda faptului că Pop a fost invitat să participe ca membru al juriului la un concurs foto din China. Se vădește faptul că Ovi D. Pop este apreciat în China, unde a fost în mai multe rânduri, la invitația colaboratorilor săi de acolo.

Dacă cetățenii români sunt la mâna dispoziției funcționarilor Ambasadei chineze, Pop subliniază că, dimpotrivă, statul maghiar are grijă să pună la dispoziția propriilor săi cetățeni servicii specializate în obținerea fără probleme a vizei pentru diferite state, precum China…



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor