Medaliaţi cu bronz la Cupa Arena

Medaliaţi cu bronz la Cupa Arena
HUNEDOARA – Înotătorii de la CSS Hunedoara şi CS Delfinul Hunedoara au obţinut patru medalii de bronz la concursul internaţional „Cupa Arena”, desfăşurat în Ungaria, în perioada 27-29 octombrie.

Pentru CSS Hunedoara competiţia a fost aproape perfectă, pentru că toţi cei trei sportivi antrenaţi de Anca Băjan prezenţi la concurs au reuşit să urce pe podium. Cristian Rizan a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m bras la categoria 14 ani, Alexandru Ancuţa a obţinut bronzul la 100 metri spate, tot la 14 ani, iar Bogdan Kadar a cucerit bronzul la 100 m spate la categoria 11 ani.
Cei trei reprezentanţi ai clubului Delfinul nu s-au simţit chiar în apele lor, întrucât doar unul a reuşit să ia medalie. Performanţa îi aparţine lui Alexandru Bădeaţă care s-a clasat pe locul III la 100 metri fluture, la categoria 11 ani. Celelalte două sportive de la CS Delfinul, Adelina Buzdugan şi Ctistina Sfetcu, s-au clasat doar pe locul opt. „Sportivii noştri nu au fost la potenţial maxim, întrucât sunt în perioada de pregătire pentru Campionatul Naţional şi nu au atins încă vârful de formă. În plus, a fost un concurs dificil, pentru că s-a concurat în sistem open cu seniori, juniori şi copii în aceeaşi serie”, explica Dana Vereş, antrenoare la CS Delfinul.
„Cupa Arena” este o competiţie de tradiţie, iar la ediţia din acest an concurenţa a fost puternică, întucât au participat peste 500 de sportivi din Republica Yemen, Africa de Sud, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Rusia, Ungaria şi România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase