Medalion Mendelssohn la Filarmonică

De Camelia Busu
Dirijorul Ladislau Horváth
Dirijorul Ladislau Horváth - © FOTO: FAN
Se va intrerpreta în primă audiţie la Oradea „Lauda Sion” pentru solişti, cor şi orchestră, op. 73.

Joi seara, Filarmonica de Stat din Oradea propune melomanilor un Medalion Mendelssohn. De la ora 19, în sala de concerte „Enescu – Bartók”, va avea loc un concert vocal-simfonic, care îl va avea la pupitrul dirijoral pe dirijorul Ladislau Horváth, din Italia. Reprezentând a cincea generație de muzicieni în familia sa, Ladislau Horváth își desfășoară activitatea artistică în mai multe ipostaze: dirijor, solist, muzician de cameră, concert-maestru și pedagog. Din anul 2006 a fost numit dirijor principal și maestru concertator al Orchestrei „I Solisti Fiorentini”. Joi seară dirijorul se va afla în dublă ipostază de dirijor și solist la vioară.

În cadrul concertului de joi seară se vor putea audia trei compoziţii de mare frumuseţe semnate de F. Mendelssohn-Bartholdy. Prima interpretată va fi uvertura „Visul unei nopți de vară”, care a fost compusă pentru piesa cu acelaşi titlu a lui Shakespeare, pe când compozitorul avea doar 17 ani. Celelalte părţi au fost terminate în 1843. A doua lucrare a serii va fi Concertul pentru vioară și orchestră de coarde în re minor. „Cel mai bun exemplu al talentului tânărului Mendelssohn este acest concert, scris la vârsta de 13 ani (1822) și dedicat profesorului său Eduard Rietz. Foarte mult timp manuscrisul acestui concert a stat ascuns. În anul 1951 Yehudi Menuhin descoperă într-un anticariat din München partitura originală, el fiind și primul violonist care va interpreta acest concert”, anunţă Vasile Foica, directorul artistic al Filarmonicii.

Potrivit tradiţiei, se continuă reîmprospătarea repertoriului Filarmonicii abordând lucrări în primă audiţie la Oradea, fiind şi cazul lucrării „Lauda Sion” pentru soliști, cor și orchestră, op. 73, compusă în anul 1846. Cantata a fost comandată de Basilica „St. Martin” din Liège.

În interpretarea cantatei îşi va aduce aportul Corul Filarmonicii, în pregătirea maestrului Lászlóffy Zsolt, părțile vocale solistice fiind susținute de către artiștii lirici invitați: Gebe-Fügi Renáta – soprană, Valentina Pușcaș – alt, Marius Boroș – tenor și Tasnádi Ferencz – bas.

Gebe-Fügi Renáta a obținut diploma de licență la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția vioară. În anul 2017 a câștigat premiul I la Concursul de interpretare „Mozart”. În prezent este studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, anul III – canto și violonistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Valentina Puşcaş este studentă în anul IV la Facultatea de Arte a Universității din Oradea, secția Interpretare Muzicală – Canto, la clasa lect. univ. dr. Lavinia Cherecheș. În 2015 a câștigat premiul special la Concursul Național de Canto „Sigismund Toduță” și în 2016 premiul pentru Cel mai bun tânăr interpret la Concursul Național al Liedului Românesc „Mariana Nicolesco”.Recent a fost solista unui turneu de 23 de concerte în SUA, alături de baritonul clujean Geani Brad și corul Deo Gloria dirijat de Ovidiu Niculaș.

Tenorul Marius Boroş a absolvit studiile universitare la Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în prezent fiind profesor de canto clasic la Liceul de Arte „Aurel Popp” din Satu Mare și lector universitar al Universității „Vasile Goldiș” – filiala Satu Mare.

Tasnádi Ferencz a absolvit secţia de interpretare muzicală-canto clasic a Facultăţii de Muzică a Universității din Oradea, sub îndrumarea prof. Cătălin Scurt. În prezent este artist liric în corul Filarmonicii de Stat Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !