Medicamentele, la control

Medicamentele, la control
HUNEDOARA – Puţini oameni ştiu că, dacă termenul de valabilitate al medicamentelor e expirat, sau dacă efectele tratamentului nu sunt cele aşteptate, pot sesiza Agenţia Medicamentului – o autoritate specială în domeniu, nu Protecţia consumatorului.

Nu au fost înregistrate recent cazuri în care producătorul nu a respectat reţeta de fabricaţie, dar medicamentele pot fi afectate de condiţiile de depozitare şi de transport, caz în care farmaciştii le retrag de la vânzare. Pacienţii pot însă singuri să-şi dea seama dacă produsul cumpărat are alte efecte decât cele cunoscute sau cele specificate pe prospect. „Atunci trebuie să se adreseze medicului care le-a recomandat medicamentul, sau farmaciei de unde l-au cumpărat, dar pot veni şi direct la noi. Important este să păstreze ambalajul pe care e trecută seria produsului, pentru ca să putem face verificările”, spune Maria Micu, şefa unităţii teritoriale a agenţiei.

I-au schimbat forma
O deveancă a colindat pe la câteva instituţii sanitare pentru că nu era sigură că medicamentul primit de la farmacie era cel pe care ar fi trebuit să-l ia. Cazul ei a ajuns în cele din urmă la Agenţia Medicamentului, care a lămurit problema. Producătorul schimbase forma pastilei, iar femeii i-a fost ruşine să se întoarcă la farmacie…



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !