Medicamentele pentru inimă şi digestie sunt cele mai căutate

Medicamentele pentru inimă şi digestie sunt cele mai căutate
Medicamentele pentru boli cardiovasculare, tulburări digestive şi metabolice şi pentru sistemul nervos au fost cele mai cerute în farmaciile româneşti în 2009, reprezentând două treimi din vânzări, potrivit unui raport al companiei de cercetare Cegedim.

Medicamentele pentru sistemul cardiovascular au avut anul trecut o cotă de piaţă de 24%, fiind vândute 98 de milioane de cutii. Tot în 2009 s-au vândut 84 de milioane de cutii de medicamente pentru tulburări digersive şi metabolice (reprezentând 21% din piaţă), 83 de milioane de cutii de medicamente pentru sistemul nervos (cotă de piaţă de 20%) şi 49 de milioane de cutii de medicamente pentru sistemul respirator (cotă de piaţă de 12%).

Majoritatea medicamentele vândute anul trecut, respectiv 90% dintre ele, au avut preţuri de până la 25 de lei, se mai arată în acelaşi raport.

Numărul medicamentelor vândute în 2009 este cu 9,1% mai mic decât în anul precedent, ceea ce arată, potrivit directorului companiei de cercetare Cegedim, Petru Crăciun, că România are o problemă serioasă în ceea ce priveşte asistenţa medicală la nivel naţional.

Valoarea totală în euro a pieţei farmaceutice a scăzut anul trecut cu 1,7% faţă de 2008, ajungând la 1,9 miliarde de euro. “Fiind prima scădere forte în valută după mulţi ani de creştere, companiile trebuie să se adapteze la noua realitate”, spune Petru Crăciun. Valoarea pieţei farmaceutice în lei a fost în 2009 de 8,1 miliarde.

Numărul medicamentelor vândute în ultimele trei luni ale anului 2009 a fost cu 5,1% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. “După o uşoară creştere în primul trimestru al anului, animată de actualizarea cursului de schimb, a început declinul, atât în valoare, cât şi în volum. Datele pe care le avem ne fac să credem că acest declin va continua şi în 2010”, mai spune Crăciun.

Piaţa farmaceutică este concentrată în proporţie de 55% în oraşele mari. În oraşele medii (cu până la 250 de mii de locuitori) sunt 27% din numărul total de farmacii, iar în oraşele mici şi în mediul rural, 18%. Consumul de medicamente a crescut în oraşele mari cu 8,3%, în schimb cel din rural a scăzut cu 18%.

Piaţa farmaceutică din România se bazează pe un grad de inovare destul de ridicat, o treime dintre produse fiind lansate în ultimii cinci ani. În 2009, au fost 3.428 produse pe piaţa farmaceutică, dintre care 413 noi. Preţul mediu al unui produs a fost de 5,15 euro, iar cel al unuia nou, de 14 euro.

81% dintre produsele farmaceutice de pe piaţa românească au preţuri sub cinci euro.

“Presupun că doar farmaciile norocoase au şansa de a scăpa de problema datoriilor acumulate la sfârşitul anului 2009 din cauza întârzierii plăţilor. Falimentele acum urmează. Pacienţii care îşi cumpără singuri medicamentele cu prescripţie sunt cei care asigură fluxul de monetar al farmaciilor”, consideră directorul Cegedim.

Cegedim este una dintre cele mai importante firme europene de cercetare, furnizare de date de marketing şi vânzări pentru industria farmaceutică.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase