Medicii continuă protestele

1Comentariu
Medicii continuă protestele
Pe 31 martie Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica continuă cu protestele, urmând a picheta sediul Ministerului Muncii.

Protestele continuă, după ce s-a anulat întâlnirea de la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit să aibă loc luni, întrucât Comisia de Sănătate şi-a schimbat programul aprobat iniţial.

Peste 12.000 de angajaţi din sistemul sanitar din toată ţara au protestat între 21 şi 27 martie prin grevă de tip japonez. Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica continuă cu protestele, după ce întâlnirea de la Camera Deputaţilor cu reprezentanţii Comisiei de Sănătate, care ar fi trebuit să aibă loc luni, s-a anulat.

Astfel, pe 31 martie medicii vor cu picheta sediul Ministerului Muncii, apoi pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătăţii va avea loc pichetarea Ministerului Sănătăţii, iar pe 11 – 17 aprilie va fi Grevă de Avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore. Dacă până atunci revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate, pe 18 aprilie medicii vor declanşa Grevă Generală, cu susţinerea unei treimi din activitate medicală şi asigurarea urgenţelor.

În Bihor greva japoneză a fost ţinută individual, fără implicarea vreunui sindicat.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor