Medicii şcolari, subordonaţi Primăriei

34 de cabinete medicale şcolare din Oradea şi din judeţ au trecut în subordinea municipalităţii.

Cabinetele medicale din şcolile orădene au fost preluate din data de 1 august, de către Primaria Oradea. Potrivit primarului Ilie Bolojan, protocolul de preluare a cabinetelor medicale situate în şcoli şi universităţi a fost semnat, prin intermediul Administraţiei Social Comunitare Oradea (Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar), în baza Ordonanţei Guvernamentale 162/2008 şi Hotărîrii Guvernamentale 56/2009. Cabinetele medicale şcolare se aflau până acum în subordinea Direcţiei de Sănătatea Publică (DSP) Bihor. „În urma acestui protocol municipalitatea va plăti salariile medicilor şi asistentelor care deservesc aceste cabinete. Fondurile pentru plata salariilor provin de la Bugetul de Stat, prin Ministerul Sănătăţii”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Potrivit datelor furnizate de directorul DSP Bihor, Marius Pârcioagă, Primaria Oradea a preluat 17 cabinete medicaleşcolare şi 10 cabinete stomatologice şcolare din Oradea şi 7 din judeţ (3 din Beius, 1 din Aleşd, 1 Marghita, 1 din Ştei şi 1 din Salonta). Primăria Oradea va încheia contracte individuale de muncă cu fiecare dintre medici şi asistenţi. Este vorba de 39 de medici şi 87 de asistente medicale.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase