Atraşi de perspectiva de a deveni medici, însoţiti de prieteni şi părinţi, candidaţii de la Medicină au luat cu asalt sediul Facultăţii din Piaţa 1 Decembrie. Examenul, chiar dacă s-a derulat în două serii, a făcut din Piaţa 1 Decembrie cel mai aglomerat loc din oraş. Aproape 1300 de candidaţi s-au înscris la FMF Oradea, poate şi datorită faptului că instituţia de învăţământ din Oradea e ultima din ţară care organizează examen de admitere la acest profil. Pentru un loc în amfiteatru au venit candidaţi din toată ţara, dar şi din străinătate, în special din ţările arabe. Cei mai mulţi candidaţi, raportaţi la locurile scoase la concurs, cinci pe un loc, sunt la Medicină Generală. Zece candidaţi se bat pentru unul dintre cele 195 de locuri fără taxă.
Medicina interesantă pentru absolvenţi
Interes sportit pentru Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea care a scos la concurs, pentru viitorii stundenţi, 485 de locuri. Dintre acestea 195 de locuri sunt fără taxă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea.
BIHON Sport local
Astăzi și mâine sunt programate două meciuri în duelul județelor Bihor vs Satu Mare la nivel de Liga 3, Seria 10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructor desemnat pentru Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. Termenul de execuție 6 luni
Valoarea ofertei câștigătoare este 17.900.370,36 de lei, fără TVA.
FC Bihor
FC Bihor vizează a patra victorie în fața bănățenilor de la Phoenix Buziaș într-un meci programat astăzi, 19 aprilie, în deplasare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, o plângere a fostului prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, condamnat în 2020 la 6 ani de închisoare într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Iepurașul vine cu distracție la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 a dat startul sărbătorilor de Paști, cu o serie de evenimente și campanii atractive, ce se vor desfășura în perioada 19 aprilie - 7 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!