Are gradul I şi 20 de ani vechime în învăţământ şi spune că dintre foştii elevi pe care i-a meditat de-a lungul anilor unii au ajuns profesori, ingineri, jurişti, economişti, poliţişti etc.
Acum a simţit un îndemn de a oferi meditaţii la matematică pentru clasa a VIII-a şi pregătire pentru admitere în liceu, sumele modice încasate urmând a fi oferite unei cantine sociale din Oradea.
Această cantină pentru cei aflaţi în dificultate financiară a fost înfiinţată, în urmă cu trei ani, de Florian Chirilă, patronul restaurantului vegetarian Cris. Cantina a pornit cu 50 – 55 de beneficiari cărora le-a oferit zilnic o masă gratuită dar a ajuns la zece beneficiari atât din cauza reducerii sponsorizărilor dar şi pentru că o parte din ei au fost ajutaţi să-şi găsească un servici şi nu au mai avut nevoie de asistenţă socială.
„Dar sărmani sunt destui, fonduri financiare să fie”, socoteşte dascălul Ioan Farcaş. Acesta doreşte să înceapă meditaţiile din 4 noiembrie, dacă se adună o grupă de 15 – 16 elevi de clasa a VIII-a. Meditaţiile vor avea loc zilnic, de luni până joi, după-amiaza, câte două ore şi jumătatecu pauză. Pentru o astfel de şedinţă zilnică se va plăti în total 10 lei, majoritatea banilor fiind apoi donaţi cantinei sociale.
„Se va lucra pe caiete studenţeşti cu pătrăţele dar şi la tablă, fiecare elev ajungând să lucreze la tablă zilnic sau o dată la două zile pentru a i se explica ori de câte ori este neoie până când va înţelege atât materia claselor V-VIII cât şi problemele din teste similare celor de la admitere”, mai spune profesorul Farcaş. Înscrierile se fac la numărul de telefon 0771 – 483.881.
Citiți principiile noastre de moderare aici!