MedLife a inaugurat Hyperclinica de la Oradea

De Dan Birta
4Comentarii
Traian Bodea, Mihai Marcu, Adrian Jivan şi Alexandra Sârb au tâiat panglica inaugurală
Traian Bodea, Mihai Marcu, Adrian Jivan şi Alexandra Sârb au tâiat panglica inaugurală
Investiţia în valoare de 1,2 milioane de euro se întinde pe 1.000 mp, are 20 de încăperi şi este deservită de 60 de persoane.


Situată în Piaţa Cetăţii (Oradea Plaza) nr. 1, Hyperclinica MedLife Oradea a fost inaugurată miercuri, 26 septembrie, în prezenţa a numeroşi invitaţi, medici şi oficilităţi. Primul care a luat cuvântul în faţa asistenţei a fost managerul clinicii, Alexandra Sârb, care a făcut oficiile de gazdă.

Mihai Marcu, preşedintele grupului MedLife a avut doar cuvinte de laudă la adresa Oradiei, „înţepând” totuşi infrastructura prin care se ajunge de la Braşov la Oradea. „Făcând drumul de la Braşov la Oradea ne-am dat seama că, datorită infrastructurii, aproape că sunteţi mai interconectaţi de Vest. Eu zic că-i trist. Trist pentru mine, nu pentru dumneavoastră”, a subliniat şeful MedLife.

Acesta a informat audienţa că Banca Mondială este partener MedLife cu 5%, grupul fiind o companie cu capital românesc listată la Bursa din Bucureşti, cu medici români şi cu manageri români.

8Cabinet_MedLife_12k MedLifeOradea FOTO: D.B. ©

„S-a vorbit foarte mult că avem foarte mulţi medici plecaţi în Anglia şi străinătate. Pot să vă spun că o clinică cu acest standard, pe care o vedeţi aici, probabil că veţi găsi maxim una sau două în oraşele care încep cu «B» pe o rază de 1.000 de kilometri. O spun cu toată responsabilitatea, clinici de asemenea nivel există doar două la Budapesta, una la Belgrad şi niciuna la Sofia. Asta ca să înţelegeţi că medicina aplicată în România a învins enorm la calitatea vieţii şi la servicii medicale, mult mai mult decât s-a întâmplat la vecinii noştri. Datorită infrastructurii ajungeţi mai repede la Debreţin şi Budapesta, dar nu veţi găsi o clinică de asemenea dotare şi calitate la Budapesta”, este de părere Mihai Marcu.

MedLife Oradea

Este a douăzecea clinică a grupului. MedLife mai dispunde opt spitale, 21 de laboratoare şi 216 puncte de lucru. „Diferenţa mare dintre ce înseamnă o clinică, diferenţa dintre România şi ţările vecine, este capacitatea de diagnostic. Ideea cu medicul care se uită în ochii tăi şi îţi ia tensiunea, fără paraclinic nu mai există. Nu se mai face medicină fără imagistică de calitate, fără laborator de calitate. Există 2.000 de orădeni care sunt abonaţi MedLife şi doar anul acesta am deservit 10.000 de bihoreni”, susţine şeful MedLife. Acesta a anunţat pentru prima dată că MedLife a achiziţionat Centrul de imagistică Transilvania.

Adrian Jivan, managerul regional al grupului MedLife, a vorbit despre începuturile grupului. „În 2009 au fost câţiva investitori, printre care şi eu, care s-au gândit să investească într-un spital privat. Într-adevăr, am dus la bun sfârşit acest proiect, în 2009 am inaugurat Spitalul Genesis din Arad. În 2011 ne-am alăturat Grupului MedLife. În 2014 am început să deschidem clinici. În 2018 am ajuns în Oradea. Aveţi un oraş extraordinar de frumos, cu o dinamică fantastică şi a fost unul dintre motivele care m-au determinat să decid şi să-mi asum că voi veni în Oradea şi voi încerca să facem performanţă. Încercăm prin investiţia pe care am făcut-o, care se ridică la 1,2 milioane de euro, să dăm cetăţenilor din Oradea ceea ce merită”, a declarat Adrian Jivan.

Traian Bodea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, a felicitat Grupul MedLife că a ales să investească în judeţul Bihor. „Performanţa din sănătate aţi ridicat-o la un alt nivel şi vă felicit pentru acest lucru. Ne bucurăm că aţi ales Bihorul, şi să oferiţi serviciile dumneavoastră bihorenilor”, a precizat Traian Bodea.

8Laborator_MedLife_12k Laboratoare şi cabinete moderne la MedLife Oradea FOTO: D.B. ©

Unul din 20 medici din România sunt agajaţi MedLife. Grupul oferă servicii medicale pe 140.000 de metri pătraţi. Toate analizele MedLife făcute din 1994 încoace sunt arhivate într-un dosar medical al fiecărui pacient.

„Hyperclinica MedLife Oradea are o suprafaţă de 1.100 mp, este compartimentată în 20 de încăperi în sistem de ambulator, săli de tratament, săli de mici intervenţii, punct de recoltare, care deservesc peste 19 specialităţi medicale. Echipa Med Life Oradea este formată din 60 de membri, dintre care 40 de medici specialişti”, a informat Alexandra Sârb.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor