Memorialul Tozser Jazsef la lupte

3Comentarii
Memorialul Tozser Jazsef la lupte
DJST Bihor, CS Felix (antrenor Bucur Potre) şi LPS Bihorul organizează sâmbătă, de la ora 10, cea de-a 18-a ediţie a Memorialului Tőzser József la lupte libere.

Competiţia are loc în memoria fostului luptator orădean Tőzser József, participant la JO de la Berlin din 1936, unde s-a clasat pe un merituos loc VI. Memorialul va avea loc la sala de judo a LPS Bihorul şi va reuni la start sportivi de la LPS Bihorul şi CS Felix, copii, cadeţi şi juniori. Competiţia va avea o conotaţie aparte, marcată de aniversarea în 2010 a 80 de ani de la înfiinţarea, la Oradea, a Federaţiei Române de Lupte şi Haltere.

Organizatorii Memorialului doresc să facă o festivitate cu acest prilej, invitând la LPS Bihorul foste glorii ale luptelor, atât libere, cât şi greco-romane, din Bihor. Acestora le vor fi oferite plachete şi diplome aniversare. „Îi aşteptăm cu drag pe toţi foştii şi actualii antrenori de lupte din judeţ. Actuala federaţie a organizat la Bucureşti o festivitate pentru a marca aniversarea a optzeci de ani de la înfiinţarea vechii federaţii, dar Bihorul nu a fost invitat. Noi dorim să credem că a fost doar o simplă omisiune”, a afirmat prof. Bucur Potre, organizatorul Memorialului Tőzser József.

G.N.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor