Mentalităţi europene

3Comentarii
ORADEA – Tratamentul la care a fost supus sâmbătă de un vameş maghiar l-a determinat pe un inginer orădean să apeleze la cotidianul şi portalul care au mai surprins asemenea aspecte în zilele următoare aderării României la Uniunea Europeană. Inginerul Tiberiu Bocşa aşteaptă reacţii şi pe forum faţă de fenomenul semnalat:

„Uneori stai şi te gândeşti că idealul marii familii europene, care a stat la baza ideii înfiinţării Uniunii Europene, e oare deplin realizabil sau va deveni o utopie, ca şi comunismul şi regimurile comuniste, cărora le-am supravieţuit noi cei din blocul estic, deoarece, dacă nu schimbăm mentalităţile , ci numai sloganurile, atunci nu vom reuşi să avansăm pe acest drum, ce duce la o societate de tip nou, ce promovează ideile şi valorile specifice unei democraţii autentice.

 

Pentru realizarea acestui deziderat, înfăptuirea Europei Unite, s-au făcut şi se fac foarte multe lucruri bune, atât la noi precum şi în ţările vecine, chiar dacă întregirea acestei familii s-a făcut în trepte ,unele reuşind să adere mai devreme decât noi, în primul rând datorită decalajului economic şi nu în ultimul rând datorită nivelului de civilizaţie pretins. În viaţa obişnuită de zi cu zi, omul de rând judecă societatea din punct de vedere al modului în care-i sunt garantate şi respectate drepturile personale ,colective, ş.a.md.

 

Totuşi, se mai întâmplă din păcate, chiar în aceste timpuri , când în fine suntem şi noi acceptaţi şi adoptaţi ca membrii plenipotenţi ai acestei familii (de Jure, că de facto am fost şi suntem europeni din toate punctele de vedere: geografic, cultural, ş.a.m.d., indiferent dacă ni se legitimează sau nu această apartenenţă), să trăiesc o experienţă cel puţin zguduitoare pentru idealismul meu şi hilară din punct de vedere al mentalităţii întâlnite la nişte funcţionari publici, reprezentanţi ai unui stat vecin şi prieten.

 

Concret, sâmbătă 03.03.2007. orele 12 şi20 ,ne aflam în vama Artánd, eu, şeful meu şi soţia dânsului, deoarece eram în drum spre Debrecen, în ideea petrecerii unui week-end plăcut la Aqua Center-ul din localitatea maghiară. Trecând de punctul comun de control al actelor efectuat de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră ale celor două state, doream să ne continuăm drumul, când în faţa noastră s-a postat un agent al serviciului de control vamal şi accize al părţii maghiare ,care ne-a indicat să tragem pe dreapta, lucru pe care l-am şi făcut ( la volan fiind şeful meu), neştiind de ce am fost opriţi.În pofida revoltei pe care am simţit-o cu toţii, nu pentru „tragerea pe dreapta”, ci pentru modul cum s-a efectuat ea, ne-am conformat şi am coborât din maşină, încercând să aflăm la ce procedură suntem supuşi. Ni s-au luat actele şi ni s-a comunicat pe un ton foarte jignitor, că până nu ne supunem controlului bagajelor nu avem voie să părăsim zona, fără însă a ni se comunica motivul acestei verificări şi ni s-a refuzat complet dreptul de-a fi informaţi cu privire la identitatea agentului vamal, care efectuează procedura de control al bagajelor.

Touşi în pofida rea-voinţei cu care am fost trataţi ne-am supus acestui control, chiar dacă la scoaterea bagajelor din portbagaj ar fi fost evident pentru oricine, mai ales pentru un ochi format şi avizat să vadă şi să facă percheziţia acestora, că nu suntem traficanţi de produse supuse accizelor, întrucât eram dotaţi doar cu nişte bagaje de mână (rucsaci şi un laptop), de mic volum ce conţineau lucrurile aferente scopului călătoriei noastre, prosoape, dresuri de baie, cosmetice, ş.a.m.d.

Ceea ce a fost şocant, a fost rea –voinţa evidentă a vameşului, comportamentul acestuia trezindu-mi amintirile referitoare la nişte vremuri pe care le-am crezut demult apuse, fâcându-mă să mă simt ca într-un film de groază, deoarece am avut impresia că cumva, inexplicabil fără voia mea, sunt catapultat înapoi în timp în perioada groazei comuniste, când acesta era tratamentul uzual pe care trebuia să-l suporţi la tot pasul şi în special din partea funcţionarilor publici.Însă atunci erau alte vremuri şi acelea erau mentalităţile specifice epocii respective. Nu am crezut, că vreodată voi fi părtaş la nişte evenimente care să reînvie acele vremuri, aşa cum din păcate s-a întâmplat acest lucru, atunci când acest agent vamal n-a catadicsit nici măcar să fie corect şi să respecte deontologia profesională, de cele ale bunului simţ, uitând cu desâvărşire, cănd rău intenţionat şi cu bună ştiinţă a omis să comunice, aşa cum era normal, motivul „ tragerii pe drepta” şi al percheziţiei bagajelor( aşa zisa verificare selectivă a bagajelor, ce se efectuează de obicei selectiv pentru depistarea traficanţilor de produse supuse regimului accizelor),

Motivul controlului l-am aflat mai târziu, când am mers să reclamăm cele întâmplate, superiorului agentului respectiv, care în pofida cerinţelor noastre repetate, a refuzat să se identifice. Aici în biroul instituţiei de control vamal şi al accizelor, am fost informaţi de şeful de tură prin intermediul traducătorului oficial, că suntem pe teritoriul Ungariei şi că funcţionarul vamal are dreptul să purceadă la controlul accizional al bagajelor oricăror persoane ce tranzitează zona frontierei. Noi n-am contestat acest lucru, numai modul nepoliticos ( puţin spus) chiar jignitor în care am fost trataţi, considerându-ne îndreptăţiţi să reclamăm cele întâmplate şi să revendicăm un comportament demn de oameni civilizaţi, considerând că nu e cazul negocierii unor drepturi, ce sunt garantate prin Carta Drepturilor Omului şi sunt adoptate de constituţia tuturor statelor membre ale U.E., deci şi de Ungaria, dar care din păcate ne sunt atinse şi că fără a necesita vre-un regim preferenţial, nu ne doream altceva, decât respectarea drepturilor elementare ale persoanei în raport cu reprezentantul unei instituţii publice şi anume : dreptul de-a fi respectat şi informat corect ( vezi dreptul la informaţie), deci de-a fi înştiinţaţi precis, cărei proceduri vamale am fost supuşi şi de către cine. În continuare, i-am spus şefului de tură, că în ciuda revendicării acestor drepturi, agentul din subordinea sa, a refuzat să se prezinte, spunându-ne: că dacă avem ceva de obiectat să o facem la birou, lucru pe care l-am şi făcut de fapt, dar nu ne-a fost indicată corect calea de acces în birou, accesul obţinându-l de abia la bătaia noastră în ghişeul ce era închis.

În aceste momente a intrat în încăpere şi a intervenit în discuţie agentul în cauză, care a declarat arogant şi plin de sine”că nu e el obligat să se prezinte faţă de oricare mâncător de porumb venit de dincolo”, expresie pe care traducătorul oficial aflat în încăpere a omis-o să o traducă şefului meu, el netraducând decât completarea deasemenea ironică a şefului agentului „ că dacă suntem aşa curioşi, ne dă el datele sale, ale mamei sale, locul naşterii”În continuare, a zis, că nu e cazul să dăm o asemenea amploare celor întâplate, întrucât are multe pe cap, dar dacă avem totuşi ceva de obiectat, el e disponibil, întrucât până la orele 19 seara îşi exercită serviciul şi a reafirmat că după cunoştiinţele sale: agentul vamal nu e obligat să se prezinte în timpul exercitării serviciului, aşa cum o fac poliţiştii şi că nu e obligat să-şi motiveze refuzul declarării identităţii subordonatului său.

Agentul a susţinut că ne-a anunţat motivul solicitării controlului de bagaje. Vâzând că traducătorul nu poate sau nu vrea să traducă totul, am intervenit pentru o clipă, dar mi s- a spus, că dacă nu-l las pe dânsul să traducă, atunci mă lasă pe mine, fapt ce nu m-ar fi deranjat, dar şeful de tură a zis că : ia în considerare cele spuse de traducătorul oficial, aşa că n-am avut ce face decât să tac şi să asist la monologul unui funcţionar european despre ce avem sau nu dreptul, după părerea sa.

Eu am zis, că “ totuşi, eu cred, că am dreptul să aflu cine m-a tratat atât de jignitor şi că aş dori să aflu identitatea agentului vamal, întrucât în ciuda tuturor insistenţelor noastre nu ni s-a comunicat decât numărul său de identificare, respectiv 103852 şi că pentru a putea face o plăngere oficială referitoare la comportamentul acestuia, am dori să ştim şi identitatea agentului incriminat.

Traducătorul oficial a intervenit în discuţie şi pe un ton arogant mi-a spus, că de ce mai întreb identitatea agentului, întrucât şeful meu nu a întrebat acest lucru,( ca şi când eu n-aş avea dreptul meu personal de-a întreba acest lucru )şi că nu observ , că eu sunt singurul care mai insistă. Acestea, le-a spus vâzând că şeful meu pornise deja spre ieşire, dezamăgit de faptul că degeaba am încercat să ne obţinem dreptate pe această cale, întrucât suntem serviţi cu nişte răspunsuri de genul celor de mai sus.

De ce semnalez aceste lucruri? Pentru că consider, că în plin proces de globalizare, de apropiere între popoare, oameni şi culturi, trebuie semnalate asemenea cazuri pentru o informare cât mai corectă a opiniei publice şi pentru a eradica pe cât posibil acele preconcepţii înrădăcinate şi induse în conştiinţa colectivă a celor duoă popoare de către cei ce aveau „ pâînea şi cuţitul” şi aveau interesul să dezbine şi să conducă conform proverbului roman „ Divide et Impera”, atât de o parte cât şi de alta a graniţelor, creând pe lângă graniţele fizice existente pe atunci şi aşa zisele bariere psihice, menite să împiedice apropierea dintre cele două popoare, contribuind astfel la creearea unei psihoze colective de genul „ toţi maghiarii vor Ardealul, sunt iredentişti, şovini, că vezi Doamne, o reconciliere istorică între cele două popoare e imposibilă, aşa zisele relaţii de bună vecinătate nu sunt altceva decât nişte sloganuri fără conţinut, obligatorii între statele membre ale fostului tratat de la Varşovia, iar ungurilor li se inocula în subconştient, psihoza că „ toţi românii urâsc bozgorii” Aceste „motto-uri de trezire a conştiinţei naţionale” s-au folosit pentru învrăjbirea şi îndobitocirea oamenilor, omiţându-se cu bună ştiinţă caracteristica genetică comună, specifică amânduror popoare , respectiv căldura sufletească şi ospitalitatea sinceră, calităţi de care sunt impresionaţi străinii, indiferent că vin în vizită la János bácsi sau la baciul Ioan şi punându-se mereu accentul pe orgoliul şi măndria specifică amândurora, calităţi prin care au fost de atâtea ori învrăjbiţi de „mai puternicii” vremurilor respective.

La nivelul oamenilor simpli, care au convieţuit şi convieţuiesc de veacuri, aceste lucruri nu au prins decât la adepţii Ungariei Mari sau în Regatul nostru istoric, unde cei, ce nu trăiau zilnic alături de „duşmanul etern” mai puteau fi manipulaţi prin aceste manevre .Oamenii din zona Ardealului, care convieţuiesc şi trăiesc împreună, contribuind împreună la patrimoniul cultural al acestei zone atât de greu încercate de valurile istoriei au fost şi sunt imuni la aceste încercări de manipulare ( cu mici excepţii,” pădure fără uscături ,nu există”). Nu vreau să ţin lecţii de istorie, eu fiind dintr-o familie mixtă ( tatăl maghiar, mama româncă), dar ştiu ce înseamnă mentalităţile şi preconcepţiile, mai ales ale vechilor generaţii ce au suportat ororile războaielor şi politicilor oficiale de maghiarizare sau românizare, sistematizare ( vezi Hortysmul şi pogroamele antiromâneşti din cel de al doilea război mondial, precum şi răzbunările armatei române de la sfărşitul războiului ale căror victime au fost ca întodteauna oamenii simpli şi de o parte şi de alta, ca să amintesc de istoria recentă sau dacă vreţi un exemplu şi mai elocvent la ce poate duce învrăjbirea, amintesc de ratarea şansei de unificare a celor două popoare împotriva asupririi austriece din perioada paşoptistă.

Consider, că generaţiile de acum nu trebuiesc infestate cu asemenea sentimente de ură, şovinism şi alte scursori ale acelor vremuri, accentul trebuind să se pună pe legea universală a iubirii aproapelui, propovăduită de toate marile religii ale omenirii, iubire pe care am primit-o în familia mea mixtă şi pe care am simţit-o şi o simt în continuare, atât de la prietenii mei români şi maghiari şi de aceea din sentiment civic ( din punct de vedere personal, nu mi-ar fi greu dificil să trec peste cele întâmplate aşa cum mi-a sugerat şeful de tură al Instituţiei de control vamal şi financiar din vama Ártánd), dar datorită conştiinţei şi responsabilităţii ce o resimt faţă de semenii mei, mă simt obligat să fac public acest incident, chiar dacă între timp curentul politic e altul, cel puţin la nivel oficial şi nu numai, mai ales acum în contextul actual, cel al integrării şi cel al valului de reconcilieri istorice ( Vezi Franţa- Germania, Germania –Polonia ş.a.m.d.),totuşi până cănd mai poţi avea surpriza ca în plin proces de armonizare şi colaborare transfrontalieră pentru realizarea unor obiective comune de dezvoltare euroregională să mai primeşti apelative de genul” nu răspund unor mâncători de porumb români” mă simt frustrat şi totodată obligat să iniţiez deschiderea unui forum cu tema: Mentalităţile europene.şi să pun o întrebare retorică: Există oare conştiinţă civică europeană? Există oare simţul apartenenţei la familia Europeană? Invit pe toată lumea interesată să şi împărtăşească părerea sau experienţa vis-avis de modul de tratament la care mai putem fi încă supuşi de nişte funcţionari publici. Mă despart cu speranţa că voi reuşi să trag un semnal de alarmă şi că prin semnalarea publică a unor asemenea abuzuri, acestea să fie aduse la cunoştiinţa factorilor decizionali competenţi, pentru a se lua deciziile de rigoare corespunzătoare remedierii pe viitor a unor asemenea practici.” Cu respect, ing. Bocsa Tiberiu –Mihai, e-mail :bocsat@ yahoo.com



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor