Mentoratul, profesie sau artă

ORADEA - În aceste zile Universitatea din Oradea găzduieşte sesiunea de comunicări ştiinţifice, cu participare internaţională, „Mentoratul – între profesiune şi artă”. Manifestarea este organizată de Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic din cadrul Universităţii.

Dezbaterile îşi propun să identifice cele mai recente tendinţe existente la nivelul unor domenii precum psihologia educaţiei, teoria educaţiei, teoria instruirii, didactic specialităţilor şi educaţia persoanelor aflate în dificultate. În acelaşi context se vor încheia o serie de parteneriate între instituţii de învăţământ şi cercetare din România şi alte ţări, care vor sta la baza unor proiecte de cercetare şi dezvoltare internaţională.

Lucru pe secţiuni

Programul dezbaterilor se întinde pe durata a trei zile în care vor fi abordate mai multe aspecte ale pedagogiei şi a psihologiei educaţiei. Multe dintre atelierele de lucru ale dezbaterilor „Mentoratul – între profesiune şi artă” se vor desfăşura pe mai multe secţiuni în funcţie de tematica abordată.

Principalele obiective ale manifestării sunt promovarea şi diseminarea informaţiilor acumulate pe parcursul cercetărilor ştiinţifice şi cunoaşterea principalelor realizări din domeniul mentoratului în rândul cadrelor didactice şi a studenţilor. De asemenea se doreşte ca prin eveniment să se stimuleze participarea românilor la Programele Uniunii Europene şi mărirea numărului de colaborări internaţionale în domeniul cercetării şi dezvoltării.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !