Mesajul lui Ponta de 1 Mai: „Vrem ca în buzunarele românilor să rămână mai mulți bani”

3Comentarii
Mesajul lui Ponta de 1 Mai: „Vrem ca în buzunarele românilor să rămână mai mulți bani”
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, premierul Victor Ponta a transmis un mesaj românilor prin intermediul unui comunicat de presă.

„Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, gândurile noastre se îndreaptă către cei care prin eforturile lor ajută la construirea unei Românii moderne, puternice, respectate. România este o țară a oamenilor muncitori, iar soluția pentru o economie care să aducă prosperitate tuturor, o economie progresistă, este susținerea tuturor celor care muncesc.

Așa cum o țară nu se poate dezvolta în lipsa unei economii puternice, la fel o economie puternică nu se poate construi fără respectarea drepturilor și demnității celor care muncesc.

Suntem susținători ai unei economii progresiste, iar aceste elemente sunt cele care au ghidat politicile pe care le-am aplicat începând cu mai 2012. După ani de austeritate dură, prezentată ca soluție minune pentru relansarea economiei, am demonstrat că reconstrucția se poate face, în mod corect, sprijinind deopotrivă mediul economic și oamenii simpli.

Revenirea asupra tăierilor de salarii; reducerea CAS ca reducere a taxării muncii; creșteri de venituri pentru diverse categorii de angajați, în primul rând din Educație și Sănătate; creșterea constantă a salariului minim; sprijin pentru cei care creează locuri de muncă – toate acestea au reprezentat mixul corect de politici pentru a scoate România din coșmarul austerității aplicată fără limite. Vedem că același tip de abordare este aplicată atât în Europa Occidentală, cât și peste Ocean.

Știm că mai sunt multe de făcut și tocmai de aceea vrem să continuăm pe aceeași linie, în care armonizăm politicile de stimulare directă a economiei cu cele de îmbunătățire a vieții românilor.

De aceea, ne propunem să reducem TVA pentru toată economia, după ce am redus TVA la produsele de panificație și am decis reducerea TVA la alimente; vrem să continuăm reducerea CAS, astfel încât să apară noi locuri de muncă; vrem să reducem cota unică astfel încât în buzunarele românilor să rămână mai mulți bani; să promovăm o lege a salarizării care să aducă echitatea în sistemul public; vrem să continuăm creșterea salariului minim; vrem să aplicăm măsuri și strategii pentru incluziunea socială, creșterea ocupării în rândul tinerilor și reducerea sărăciei.

Mulțumesc românilor care construiesc, prin munca lor, România Puternică”, a transmis Ponta.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor