Mesajul meu antiviolență – De ce eu?

Mesajul meu antiviolență – De ce eu?
Mai clar şi mai accentuat decât în anii precedenţi, elevii de liceu şi, de acum şi cei de gimnaziu din Oradea şi judeţ, spun, negru pe alb, că au nevoie de iubire, comunicare şi non-violenţă.

Înscrişi în concursul unic în ţară „Şcoala fără violenţă”, demarat de Poliţia Bihor, 17 liceeni şi 15 elevi de gimnaziu au şi dat soluţii pentru reducerea violenţei de orice fel în rândul minorilor. Ei cer şi celor ce conduc ţara să schimbe priorităţile naţionale, să le acorde mai multă atenţie, siguranţă şi credit pentru a se dezvolta într-un climat de apreciere a valorilor reale.

JB a încurajat dintotdeauna educaţia în rândul copiilor dată de poliţişti, în mod voluntar, cu scopul reducerii victimelor din rândul copiilor, dar şi a delicvenţei juvenile. Drept răsplată pentru curajul, creativitatea, discernământul, şi originialitatea şi soluţiile date, JB publică eseurile concurenţilor, elevi de gimnaziu şi liceu, de la „Şcoala fără violenţă”.


 

Violența este o formă de manifestare a comportamentului care apare din ce în ce mai des în jurul nostru. Ea nu ține cont de vârstă, de om, de suflet și indiferent de cât de mult rănește, ea nu face riduri ci se hrănește din vicii, slăbiciuni și răni.

Societatea este plină de tineri care dau dovadă de violență și nu își explică motivul pentru care

s-a ajuns aici. Unii dau vina pe educaţie și, într-o oarecare măsură, au dreptate. Funcția principală a familiei, creșterea copiilor este distorsionată cu largi și dramatice consecințe în viitor.

Din punctul meu de vedere, violența cea mai puternică este cea psihică, și spun asta pentru că am avut nefericita șansă de a trece printr-o astfel de situație. Încă din copilărie familia mea era foarte strictă, bazându-se pe reguli și supunere. Fiindcă am fost primul copil din familie, uneori îmi doresc să nu mă fi născut într-o astfel de lume care este un șir continuu de suferințe, am fost cea care s-a bucurat de nașterea celorlalți frați pe care îi iubesc foarte mult însă care ,de-a lungul anilor, au devenit o responsabilitate foarte mare pentru mine. Din cauza neajunsurilor, lipsei banilor și a tututror problemelor acumulate care au creat o tensiune sufocantă în familie, tatăl meu a devenit foarte autoritar și impulsiv, mă pedepsea și vorbea urât chiar dacă eram asă la învățătură sau cumințenie, fiind presat de problemele existențiale de zi cu zi. Poate uneori îl înțelegeam, dar totul până la momentul când se întorcea acasă de la serviciu și începea ,,filmul de groază’’pentru restul familiei. După ce mama a depășit termenul de a sta acasă pentru creșterea copiilor, a fost nevoită să meargă și ea la munca și în același timp si-a continuat și studiile universitare, eu fiind cea care o va înlocui cât timp va fi plecată. De fapt, ce zic eu aici? Din acel moment viața mea a luat o întorsătură ciudată, mama devenind pe timp ce trecea,,un mostru’’ la fel ca și tata, pe care uneori îmi doream să nu îi fi cunoscut. Pe lângă toate problemele și lipsurile, certurile făceau situația și mai grea. Eu eram cea care trebuia să se ocupe de tot ce înseamnă familie, frati, gospodărie dar, bineînțeles,trebuia să mă preocupe și viitorul meu, care uneori părea să nu mai aibă nici un drum, străduindu-mă să obțin și rezultate căt mai bune la școală.Toată munca mea era doar în folosul părinților mei, eu fiind cea care îndura tot și nu eram niciodată răsplătită cu ceea ce îmi doream, ba mai mult, primeam sarcini din ce în ce mai multe și mai grele părinții văzând că le fac față. Dar pănă când? Până când să mai îndur totul? Era copilăria mea, apoi adolescența mea în care simțeam nevoia de libertate, de comunicare cu prietenii, însă toate acestea erau doar visele mele, vise la care nu mai speram vreodată.Uneori simțeam nevoia să rămân singură ,visând la o viață frumoasă, și nu spun o viață perfectă pentru că niciodată nu mi-am dorit asta. Îmi doream doar să se sfarșească toate certurile și fiecare să ofere sprijinul necesar celuilalt. Deseori simțeam că nu mai pot să fac față acestei vieți și ajungeam să îmi fac tăieturi, adica să mă automutilez pentru ca durerea fizica să fie mai puternica decât cea psihică care era ÎNGROZITOARE. Multe persoane care ar auzi ceea ce spun cu siguranță nu m-ar întelege de ce alegeam sa mă rănesc și poate că aș fi judecată pentru alegerile mele. Am căutat în cele din urmă ajutor la cabinetul de consiliere școlară unde am găsit întelegere și acceptare necondiționată și împreună cu ajutorul doamnei psiholog și a unor profesori am reușit să depașesc situația disperată în care mă aflam.

Așadar, am ales să spun povestea mea pentru că am trăit sub influența violenței o viață întreagă și cred că sunt în măsură să vă spun că violența NU este o formă de rezolvare a problemelor ci doar un comportament care agravează situația, fiind arma celor slabi. Acest coportament ,de cele mai multe ori,are urmări în viitor ,în cariera pe care fiecare dintre noi trebuie să o construiască cum știe mai bine. Persoanele din jurul nostru nu sunt deranjate de traumele noastre însă la un anumit nivel când se ajunge la concurență ,aici se face diferența , trecutul fiind cel care te poate trage în jos. Putem asocia un astfel de trecut greoi cu numeroase prejudecăți și bagaje pe care niciodată nu le vom putea ascunde chiar dacă ele rămân doar niște amintir, urme și cicatrici pe măini. Indiferent de probleme trebuie să recurgem la contolul emoțiilor,al comportamentului, înțelegere , comunicare și iubire, acestea fiind modalitățile prin care ,într-adevăr,ne putem ajuta și susține moral unul pe altul. Sfatul meu,pentru persoanele care se află într-o astfel de situație,este de a comunica cât mai mult cu părinții pentru a le deschide ochii și de a realiza că tăindu-te, lovindu-te, arzându-te nu faci decât să îți provoci durere. Celor care își fac rău singuri din cauza traumelor psihice, le este foarte greu să se oprească. Au mare nevoie de înțelegerea familiei, a prietenilor și, nu în ultumul rând a unui specialist. Pentru a-mi da seama de aceste lucruri am avut nevoie de timp însă niciodată nu este prea târziu să încerci să schimbi ceva în viața ta. Încrederea în tine este foarte importantă și te poate ajuta în cele mai multe cazuri.

Violenţa NU te face puternic, alege ce este mai bun pentru viața ta!!!!

Elevă: PASCAR GIULIA ADRIANA
Profesor coordonator: RODICA POP
Colegiul tehnic nr. 1 VADU CRIȘULUI



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase