Messi şi Cavani luptă pentru titlul de golgheter al anului

Reactualizat la:
Messi şi Cavani luptă pentru titlul de golgheter al anului
© FOTO: tribuna.com
Argentinianul Lionel Messi, starul formaţiei FC Barcelona, şi uruguayanul Edinson Cavani, atacantul echipei Paris Saint-Germain, se află în lupta directă pentru câştigarea titlului de golgheter al anului calendaristic 2017 în fotbalul european, conform Agerpres.

Messi a înscris 49 de goluri pentru Barca de la debutul acestui an, în toate competiţiile, în timp ce Cavani a punctat la rândul său de 48 de ori pentru PSG de la debutul 2017, precizează clubul catalan pe contul său oficial de Twitter.

Pe poziţia a treia se află polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen) şi englezul Harry Kane (Tottenham), ambii cu câte 43 de goluri marcate în acest an.

Recordul este deţinut de Zlatan Ibrahimovic, cel mai bun marcator din istoria clubului Paris Saint-Germain, cu 156 de goluri.

Cavani urmează să mai dispute trei meciuri în acest an alături de PSG, împotriva formaţiilor Strasbourg (în Cupa Franţei, Rennes şi Caen, spre deosebire de Messi, care mai are de disputat doar două partide oficiale pentru Barca până la sfârşitul lui 2017, cu Deportivo La Coruna şi Real Madrid.

Sursa: Agerpres



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !