Meze anunţă alianţele PMP de după alegeri

Horea Vuşcan şi Daniel Meze
Horea Vuşcan şi Daniel Meze
Şeful Mişcării Populare Bihor preferă PNL, dar nu ar exclude nici PSD şi UDMR, în caz că liberalii nu corespund.

Vuşcan a mulţumit, iar Meze s-a dat transparent. Cu o săptămână înainte de alegeri, şeful PMP Bihor, Daniel Meze a afirmat că, din principiu, Mişcarea Populară s-ar alia post-electoral cu PNL în Oradea. Aceasta deoarece, crede Meze, „PSD e ciuma societăţii româneşti, ne-a condamnat la subdezvoltare”.

Însă acelaşi Meze nu exclude, în acelaşi timp, şi o coaliţie PSD-UDMR-PMP în Consiliul Local Oradea: „Dar dacă PNL nu va respecta principiile noastre, vom merge în alianţă cu PSD şi UDMR şi vom trimite PNL în Opoziţie, chiar dacă PNL va avea 49%!”, îi pune Meze în gardă pe liberali. Totul în condiţiile în care oamenii lui Băsescu se arată foarte optimişti. Candidat la Oradea, colegul lui Meze, Horea Vuşcan mizează pe un scor electoral al PMP în Oradea de 12 – 14%. În judeţ, Meze afirmă că PMP va face alianţe conforme cu voinţa electoratului. „Îndemn toţi oamenii tineri, fresh, să vină la vot. Suntem condamnaţi la stagnare, cu aceiaşi primari”, îndemnă Meze, care asigură pe toată lumea că „deşi fac politică, vreau să dorm bine noaptea”.

Vuşcan, plin de gratitudine

La rândul său, Horea Vuşcan, candidat PMP la Primărie şi Consiliul Local Oradea nu a criticat pe nimeni, ci doar a mulţumit! A mulţumit presei care i-a reflectat ideile, a mulţumit simpatizanţilor PMP şi simpatizanţilor săi, care-i dau „like & share” pe Facebook şi a mulţumit chiar şi celor care comentează negativ la adresa sa, pe forumurile portalelor de ştiri, precum Bihon.ro. Vuşcan:

„Nu sunt deţinătorul adevărului absolut, dar aşa cum critica lor o văd cu ochi buni, aceeaşi critică trebuie să existe şi în Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor. Cel mai mare pericol e ca cineva să ajungă atât de sus încât să creadă că e deţinătorul adevărului absolut. În acestă campanie, nu am dorit să supăr pe nimeni, am dezbătut idei. Am avut o campanie electorală curată, fără atacuri la persoane. Îi invit pe simpatizanţii PMP să vină la vot. Îi aştept şi pe cei care şi-au pus speranţele în mine acum patru ani. Şi pe cei scârbiţi de politică, deoarece absenteismul ţine în funcţii actuala clasă politică. Să voteze oameni noi, liberi şi în 5 iunie să aleagă să fie liberi”.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor