31. ianuarie 2012 14:13; Reactualizat la: 31.01.2012 14:13


Mic.ro a fost de fapt un mare tun

Mic.ro a fost de fapt un mare tun
Magazinele Mic.ro s-au dezvoltat pe banii furnizorilor de marfă care nu i-au recuperat nici până azi.

Magazinele lui Patriciu au lăsat în urmă datorii sute de milioane de lei atât către furnizori cât şi către cei care i-au închiriat spaţiile comerciale. Cele 11 magazine Mic.ro din Oradea s-au închis la doar câteva luni după ce au fost inaugurate. La fel şi magazinul Minimax. „În ultima vreme în magazine erau doar vânzătorii. Marfa era foarte puţină şi scumpă”, spune o orădeancă ce-şi făcea cumpărăturile la aceste magazine.

Una dintre păgubitele lui Dinu Patriciu este şi Rodica Rimer, care a închiriat lanţului de firme Mercadia un spaţiu de B-dul Dacia. Magazinul a funcţionat doar patru luni, din iulie până în octombrie. „Nici acum nu am primit banii pentru chirie. Dar asta nu este totul, nu pot să mai închiriez magazinul pentru că este ocupat cu mobilierul lor”, ne-a declarat Rodica Rimer. Femeia a mai spus că nu poate să intre în spaţiul ei din cauza contractului. „Ne-au spus că vor plăti, dar nu se ştie când şi nu avem cu cine discuta. Nici vânzătoarele nu şi-au luat banii”, spune Rodica Rimer. Mai mult, cei de la Electrica au venit şi au ridicat contorul de curent.

Previzibil

Blocajul în care a ajuns lanţul de magazine Mic.ro era previzibil, deoarece compania nu şi-a respectat niciodată angajamentele şi avea întârzieri de plată de peste 240 de zile, foarte mari pentru sectorul alimentar, a declarat Anca Dan, credit risc manager în cadrul Coface Romania, într-o conferinţă de presă, potrivit Hotnews.

Totodată, reprezentanţii Coface consideră că dezvoltarea lanţului de magazine s-a făcut pe banii furnizorilor.

„Dezvoltarea s-a facut pe banii furnizorilor. Banii investitorilor practic nu există. Tot ceea ce s-a făcut, s-a facut pe banii furnizorilor”, a precizat Cristian Ionescu, şeful Coface Romania. El a adăugat că „marfa primită în prima fază de la furnizori a fost vândută, bani s-au cheltuit pe dezvoltare, iar acum le spun furnizorilor că dacă nu primesc marfă nu pot plăti facturile mai vechi”.

Reprezentantii Coface au mai precizat că firma de management a riscului nu a colaborat direct cu firma Mercadia, care operează lanţul Mic.ro, însă au fost consultaţi în mai multe rânduri de reprezentanţii firmelor care furnizau marfă pentru aceste magazine.

Zeci de furnizori ai Mic.ro nu au mai fost plătiţi, mulţi dintre aceştia acţionând în instanţă compania. Printre aceştia se numără Transilvania Export-Import, Romaqua Borsec, Dorna Lactate, Dr. Oetker şi Ocean Fish.

D.B.

 


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Portii de ras in Queen’s Pub Oradea
Porţii de râs vor fi împărţite şi în această seară în Queen's Pub, Atitude şi Stand up in the city îi aduc [...] mai multe »
Imbracaminte de primavara la Arena Antonio Alexe
Cavi Expo – Fashion oferă orădenilor îmbrăcăminte şi încălţăminte de primăvară în perioada 23 – 27 mai. mai multe »
Hospice Emanuel, alaturi de cei aflati in suferinta
Oamenii cu suflet mare sunt invitaţi să se alăture Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea în misiunea sa de a asigura o [...] mai multe »
TBC la Gradinita 27 din Oradea
147 de copii de la Gradinita 27 (lângă Biserica Emanuel) din Oradea au fost testaţi zilele trecute pentru a se [...] mai multe »
Ziua Eroilor sarbatorita la Oradea
Garnizoana Oradea şi Consiliul Director Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” anunţă pe 24 [...] mai multe »
Ovidiu Muresan preia PSD Oradea
Ovidiu Mureşan a preluat frâiele organizaţiei PSD Oradea după ce Claudiu Pop a acces în funcţia de prefect al Bihorului. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren