Micii spadasini, pe podium la Satu Mare

22Comentarii
Antrenorul Arkosi Bertalan
Antrenorul Arkosi Bertalan
Sportivii CS Crişul au dominat concursul internaţional dotat cu Cupa 1 Decembrie.

Tradiţionala competiţie juvenilă de spadă de la Satu Mare, care a depăşit deja 30 de ediţii, a reunit la start un număr mare de sportivi din România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Croaţia. Din România au fost prezenţi spadasini de la CS Crişul (antrenor coordonator Nicolae Ille, antrenori Nyisztor Csáki Alexandru, Arkosi Bertalan), CS Satu Mare, En Garde Bucureşti şi Farul Constanţa. Întrecerile au avut loc la categoriile de vârstă 10, 12, 14 şi 16 ani, fete şi băieţi.

Spadasinii orădeni şi-au „tăiat partea leului”, reuşind să câştige trei medalii de aur, două de argint şi trei de bronz. Bianca Benea s-a impus la categoria 10 ani fete, în timp ce coechipierele sale Demja Erika, Bántó Cinthia şi Lavinia Nemeş au ajuns în finala de opt, clasându-se pe locurile V, respectiv VII şi VIII. O altă medalie de aur a fost adjudecată de Fazekas Lilla, învingătoare la 12 ani fete. Alte trei spadasine orădene s-au calificat în finala de opt: Handlery Anna (locul V), Timea Delean (locul VI) şi Fülöp Larissa (locul VIII). La 14 ani fete, Beatrice Cicortaş a ocupat locul VII. „Spadasinele junioare ale Crişului promit să formeze o generaţie promiţătoare. Fiecare dintre ele visează să devină o viitoare Ana Maria Brânză”, afirmă antrenorul emerit Nicolae Ille.

Generaţie promiţătoare

Alte rezultate remarcabile au fost obţinute în întrecerea masculină. La 10 ani băieţi, concursul a fost o afacere „în familie” pentru orădeni, care au ocupat podiumul în totalitate: I. Biró Dávid, II. Dominic Olar, III. Daniel Ivan. Pavel Junc s-a situat pe locul VIII. O altă medalie a fost cucerită de Daniel Nemeş, bronz la categoria 12 ani. În vârstă de doar 11 ani, el este o speranţă de viitor. La aceeaşi categorie, Száldobágyi Dávid a ocupat locul V. La rândul său, Cristian Hanga a câştigat medalia de bronz la 14 ani băieţi.

„Anul 2009 a fost unul bun pentru micii spadasini de la Crişul, care au crescut valoric de la o competiţie la alta, obţinând medalii la campionate naţionale şi la alte concursuri din ţară sau din Ungaria. La tradiţionalul concurs de la Satu Mare, aceasta a fost cea mai bună prezenţă orădeană din ultimii ani. Nu am mai avut astfel de rezultate de la generaţia lui Nyisztor, Schmidt, Urda sau regretatul Cătană. Ultimul orădean care s-a mai impus la Cupa 1 Decembrie a fost Andrei Timoce, acum în vârstă de douăzeci de ani”, a conchis Nicolae Ille.

Gavril Nuţiu



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor