Micuţii, invitaţi la un nou weekend special la ERA Park (P)

Micuţii, invitaţi la un nou weekend special la ERA Park (P)
În acest sfârşit de săptămână, copiii păşesc din nou în lumea distracţiei şi a aventurilor, la ERA Park Oradea.

Sâmbătă, între orele 11 şi 12.10, în sala de evenimente a centrului comercial va rula filmul „Cartea Junglei 2”, pentru ca duminică, în acelaşi loc şi între orele 11 şi 12.15, micuţii să fie invitaţi la „Mulan II”. Bineînţeles, ambele animaţii vor fi dublate în limba română, iar intrarea este gratuită pentru toată lumea.

Tot în weekend, sub cupola centrului comercial continuă şi seria atelierelor educative cu BombonERA. Tema întâlnirii de sâmbătă este „Jocurile de altădată”, iar în cadrul acesteia, copiii şi părinţii vor fi provocaţi să uite câteva ore de calculator şi să redescopere copilăria anilor ‘ 80 şi ’90. Mascota ERA Park îi va învăţa pe cei mici „Să ţesem frumos”, respectiv cum să joace „Flori, fete şi băieţi”, „Raţele şi vânătorii”, „Elastic”, “Şotron” sau “Ţară, ţară vrem ostaşi”. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, între orele 17 şi 19, iar participarea este gratuită.

Weekend-uri cu filme gratuite

 Mai multe detalii despre programul filmelor gratuite pentru copii de la ERA găsiţi accesând http://era-oradea.ro/ro/weekend-uri-cu-filme-gratuite, iar programul atelierelor cu BombonERA îl aflaţi la http://era-oradea.ro/ro/ateliere-bombonera

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !