Micuţii provocaţi să devină creatori

Micuţii provocaţi să devină creatori
Evenimentul va avea loc la Sala Arcadia, duminică, 20 martie, de la ora 11:00.Ultima zi de înscrieri este 16 martie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuşi, care se aniversează în fiecare an pe data de 21 martie, Trupa Arcadia lansează un concurs prin care îi provoacă pe micii spectatori să devină ei înşişi creatori şi actori, denumit „Teatrul meu de păpuşi”.

Toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani sunt invitaţi să accepte provocarea de a face schimb de roluri, astfel încât ei să fie cei care urcă de data aceasta pe scenă şi dau viaţă unei poveşti. Pentru aceasta nu au nevoie decât să apeleze la creativitate, deoarece trebuie să-şi confecţioneze propriile păpuşi, şi la imaginaţie, fiindcă, cu ajutorul noilor prieteni, trebuie să prezinte o scenetă de maximum 5 minute. Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe.

Pentru confecţionarea marionetelor, artiştii păpuşari recomandă următoarele obiecte: șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină, orice obiecte casnice care se pot transforma miraculos în personaje.
Juriu va fi format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura talentului şi ingenizităţii.

Locurile sunt limitate, aşa că vă îndemnăm să vă înscrieţi cât de repede posibil la adresa de e-mail: teatrularcadia@gmail.com, la Agenţia de Bilete a Teatrului Regina Maria sau la numărul telefon al agenţiei: 0259/440.742. Intrarea este liberă, iar micii artişti pot veni însoţiţi în limita locurilor disponibile.

REGULAMENT:

-Participanţii trebuie să prezinte scenete de maxim 5 minute, folosind păpuşi confecţionate de către ei
– Momentele pot fi prezentate individual sau în echipe (clase de elevi)
-Scenetele pot fi: – momente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, creaţii proprii originale
-Locuri limitate: 20 de scenete



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase