„Mielul” din Banat

„Mielul” din Banat
Florin Ilie a fost învins, sâmbata seara, de Alexandru Nedelcu, în cadrul galei Local Kombat, care a avut loc la Râmnicu Vâlcea.

În ring, fortele au fost echilibrate, la finalul jocului fiind declarat învingator Alexandru Nedelcu, juriul considerând ca acesta a avut mai multe puncte decât timisoreanul Florin Ilie. Pentru Florin Ilie insuccesul de la Râmnicu Vâlcea este cel de-al patrulea consecutiv. Înaintea luptei de sâmbata, Miki Viel ne-a declarat ca, în mod normal, tinând cont de diferenta de valoare dintre Ilie si Nedelcu, timisoreanul este favorit clar.

Mai mult, Viel a precizat ca elevul sau va termina repede socotelile cu Nedelcu, adica înainte de gongul final. Se vede ca vorba care spune ca „socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din târg” s-a adeverit înca odata, „Leul” din Banat întorcându-se de la Râmnicu Vâlcea învins.


Meciul vedeta de sâmbata a fost disputa dintre Ciprian Sora si Catalin Zmarandescu, titanii acestui gen de competitii în România. Catalin Zmarandescu a pierdut, omul de ordine al lui Gigi Becali fiind la a doua experienta de acest gen. Prima înfrângere suferita de Zmarandescu în Local Kombat a avut loc acum patru ani, când a fost îngenuncheat de Florin Ilie.

Cosmin Bradu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase