Miercuri se redeschide patinoarul de la CS Voinţa

De Gavril Nutiu
Miercuri se redeschide patinoarul de la CS Voinţa
© OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Profitând de gerul năpraznic de afară, conducerea CS Voinţa a decis să amenajeze un pationar, care va acoperi două terenuri de tenis ale bazei sportive.

Munca de amenajare a fost efectuată de unul din foştii tenismeni ai clubului orădean, Nemes József. Patinoarul va avea dimensiunile de 36×36 metri. „Munca lui Józsi nu este deloc uşoară, el fiind nevoit să stea afară, în frig, zi şi noapte, până ce grosimea stratului de gheaţă va ajunge la cinci centimetri, necesari pentru a rezista asaltului patinatorilor”, a declarat Mircea Drăgoi, directorul CS Voinţa.

Patinoarul va fi deschis pentru iubitorii acestui sport începând cu după-amiaza zilei de miercuri. În prima zi, accesul este liber, iar patinele pot fi împrumutate de la club. În continuare, biletul de intrare va costa 7 lei pentru adulţi, respectiv 5 lei pentru copii, iar patinele se vor putea închiria pentru 5 lei / oră. „Nu vor lipsi muzica şi ceaiul cald. Vă aşteptăm cu drag!”, a conchis Mircea Drăgoi.

Reamintim că în Oradea mai există încă două patinoare deschise, în Piața Unirii și la ERA Shopping Park.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !