Migranţi la frontieră

Migranţi la frontieră
Şapte bărbaţi din Sri Lanka au încercat să treacă în weekend frontiera de la Diosig în mod fraudulos.

Duminică seara, în jurul orei 23:00, în zona de competenţă a Sectorului PF Diosig, un echipaj format din poliţişti de frontieră şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sălard care desfăşurau misiuni în comun au oprit pentru control pe raza localităţii Diosig un microbuz înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean german, în care se mai aflau şapte bărbaţi. Ca urmare a faptului că cei în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă la acea oră, iar patru dintre pasageri nu aveau documente de identitate, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului PF pentru verificări. S-a descoperit astfel faptul că şoferul este cetăţeanul german Edberg T., în vârsta de 22 ani, iar cei şapte pasageri sunt cetăţeni din Sri Lanka şi au vârste cuprinse între 26 şi 37 ani.

Şi ei vroiau la muncă în UE

La cercetări, bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia şi Germania, la muncă. Migranţii urmau să fie debarcaţi din microbuz în apropierea frontierei, treceau ilegal în ţara vecină, iar ulterior erau preluaţi de pe teritoriul ungar de către şoferul german, cu maşina, după ce acesta efectua în mod legal formalităţile de ieşire din România. Având în vedere cele constatate, celor în cauza le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, în funcţie de gradul de vinovăţie al fiecăruia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi trecere ilegală a frontierei în formă continuată, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

A.L.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase