Mihai Corui: „Oradea va ajunge în play-off”

Mihai Corui: „Oradea va ajunge în play-off”
ORADEA – Antrenorul Mihai Corui a vorbit despre performanţa reuşită de Oradea şi Târgu Mureş în baschetul românesc. Cele două echipe au promovat în Divizia A în urmă cu doi ani. „În primul rând, felicit echipa din Oradea, care astăzi a practicat un joc spectaculos, foarte rapid şi în forţă.

Îl felicit pe antrenorul Kósa pentru ceea ce a făcut în acest oraş şi ce face pentru baschetul românesc. Am reînviat două centre de tradiţie din baschetul românesc, Oradea şi Târgu Mureş, acesta este cel mai important lucru dincolo de victoria sau înfrângerea unuia sau altuia”. Tehnicianul oaspeţilor este convins că Oradea va prinde cel puţin locul opt. „Oradea va ajunge în play-off cu siguranţă, pentru că are echipă bună. Echipa s-a rodat mai greu, însă acum începe să meargă, şi eu cred că ne vom mai întâlni”, a încheiat Corui. Antrenorul mureşenilor s-a ferit să comenteze arbitrajul, dovedind încă o dată că este unul dintre gentlemanii baschetului românesc.
Kósa laudă galeriile
De cealaltă parte, antrenorul Kósa Zoltán a explicat reţeta succesului din partea cu Târgu Mureş. „Noi ne-am pregătit atent, deoarece ştiam că sunt puternici la trei puncte. Singurul pe care am zis să-l lase în pace când era departe de coş era pivotul de culoare (Selvey, n.r.), iar restul să fie blocaţi, pentru că toţi au mână bună. Noi am mizat pe o apărare agresivă, care a funcţionat şi astfel am câştigat. Putea să fie o diferenţă mai mare, dar ei au speculat foarte bine sfertul patru, când noi am dat doar şapte puncte şi ei 21”, a explicat Kósa. Tehnicianul nostru a ţinut să remarce şi atmosfera din sală, care se dovedeşte de la meci la meci tot mai neîncăpătoare. „ A fost un lucru extraordinar că oaspeţii noştri au venit cu suporterii la meci. A fost foarte frumos, pentru că nu au fost huiduieli şi eu cred că şi spectatorilor le-a plăcut partida”, a încheiat Kosa.

Nutiu Gavril



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !