Mihai Giurgiu – preşedinte la FC Bihor

De Teodor Biriș și Călin Corpaș
Reactualizat la:
2Comentarii
Mihai Giurgiu, asteptat sa devina presedintele FC Bihor
Mihai Giurgiu, asteptat sa devina presedintele FC Bihor
Investitorul s-a înţeles cu Consiliul Judeţean şi va deveni preşedintele clubului. Plenul Consiliului Judeţean Bihor ar urma să aprobe parteneriatul, săptămâna viitoare.


Luni s-a derulat a şasea întâlnire dintre omul de afaceri Mihai Giurgiu şi reprezentanţii Consiliului Judeţean pe tema asocierii la FC Bihor. Dacă până acum a fost primit de vicepreşedintele Ionel Avrigeanu, de data aceasta Giurgiu a avut ocazia să dialogheze cu preşedintele Cornel Popa, clujeanul catalogând întâlnirea ca fiind fructuoasă. „Marţi se întruneşte AGA şi Mihai Giurgiu va fi numit preşedintele Comitetului Director. Astfel va intra în AGA, iar eu voi fi preşedinte executiv. Important e să găsim soluţiile de finanţare cât mai repede să putem plăti datoriile la FRF şi AJF ca să putem fi programaţi. Săptămâna asta suntem obligaţi să încheiem contracte cu jucătorii pentru a avea cu cine să jucăm. Sper să intrăm în normalitatea dorită”, ne-a declarat Mircea Fodor, luni seară.
„Suntem de acord cu planul domnului Giurgiu şi cu parteneriatul pe cinci ani pe care acesta ni l-a propus. Sigur, şi Consiliul Judeţean îşi va face datoria ca membru la FC Bihor. În AGA se vor discuta docmentele (de asociere – n.r.) şi forma prin care domnul Giurgiu va deveni membru în club”, ne-a declarat Horia Carţiş, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean. Potrivit lui, plenul CJ Bihor va aproba săptămâna viitoare parteneriatul cu Giurgiu. În perioada următoare, omul de afaceri ar urma să achite datoriile clubului, cifrate la 4 milioane de lei, iar Consiliul Judeţean va contribui financiar anul acesta cu 1,5 milioane de lei noi. Lotul FC Bihor va fi completat cu jucători cu experienţă şi jucători de lot naţional de juniori proveniţi de la Şcoala de Fotbal „Mihai Georgescu”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor