Mike Stern, Trilok Gurtu si Phoenix lanseaza Timisoara in cursa oficiala pentru titlul de Capitala Culturala a Europei

De S.P.D.
Phoenix va concerta la Timisoara in 20 decembrie
Phoenix va concerta la Timisoara in 20 decembrie
Timişoara: primul oraş liber de comunism. Şi, poate, Capitală Culturală a Europei. Candidatura oraşului pentru acest titlu va fi lansată oficial, în 20 decembrie, o zi simbol pentru căderea dicaturii comuniste, cu un concert Phoenix, trupa -legendă care celebrează astfel 50 de ani de la fondare. Ambasadori excepţionali ai Timişoarei în lupta pentru acest titlu vor fi, chiar din ziua lansării, două legende ale jazzului mondial: Mike Stern şi Trilok Gurtu, prezenţi în premieră absolută pe aceeaşi scena.

Timișoara va sărbători anul acesta o premieră istorică: primul oraș din România liber de comunism. Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, împreună cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, pregătesc pentru ziua de 20 decembrie 2012 un program menit să le reamintească timișorenilor că în Balconul Operei, cu 23 de ani în urmă, s-a strigat pentru prima dată în România cuvântul “Libertate!”, iar Revoluția de la Timișoara a fost începutul pentru căderea dictaturii comuniste.

„Ziua de 20 decembrie 2012 va avea încă un moment important pentru evoluția Timișoarei: intrăm oficial în competiția națională și europeană de desemnare a Capitalelor Europene ale Culturii, titlu care înseamnă un început pentru transformarea prin cultură a Timișoarei.

În semn de apreciere pentru simbolurile orașului, în 20 decembrie pe scena din Piața Victoriei va urca trupa Phoenix care va susține un concert aniversar. Anul acesta artiștii din Timișoara împlinesc 50 de ani de la înființarea formației. Programul muzical va fi de mare amploare: pe scenă vor urca nume importate ale muzicii românești, artiști prieteni ai trupei Phoenix.

Pentru a rămâne în registrul premierelor, organizatorii evenimentului aniversar din 20 decembrie au pregătit și un concert în premieră mondială, care se va desfășura în incinta Teatrului Național Timișoara. Pentru prima oară în cariera lor muzicală, vor evolua alături, pe aceeași scenă, Mike Stern și Trilok Gurtu, într-un proiect al muzicianului Csaba Toth Bagi: Balkan Union with Csaba Toth Bagi, Mike Stern & Trilok Gurtu””. Proiectul muzical este un prim pas făcut de chitaristul Csaba Toth Bagi spre a‐și prezenta rădăcinile balcanice prin intermediul muzicii jazz”, anunţă Asociaţia Timişoara Capitală Culturală a Europei.

Phoenix. Cunoscută în Occident ca Transsylvania‐Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în 1962, la Timișoara, ce a reușit pentru prima dată să realizeze o sinteză organică și convingătoare între folclorul arhaic românesc și muzica modernă.

Csaba Toth Bagi. Este una dintre cele mai importante apariții pe scena chitariștilor de jazz ai ultimilor ani, fiind remarcat încă de la început de Al Di Meola, cu care a și fost în turneu timp de 6 ani. Csaba a creat proiectul “Balkan Union”, gândit alături de Mike Stern și Trilok Gurtu, din dorința de a prezenta publicului un mix inedit de jazz fusion cu influențe din zona balcanilor.

Mike Stern. Cu o carieră ce se întinde peste 3 decenii și peste o duzină de înregistrări eclectice și inovative, nominalizat de 6 ori la GRAMMY și ales cel mai bun chitarist de jazz (1993), Mike Stern s‐a poziționat ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori și chitariști de jazz‐fusion ai generației lui.

Trilok Gurtu. Trilok Gurtu este un maestru al muzicii indiene, tablă și percuție. Un compozitor vizionar al cărui simț de aventură l-a condus spre fuziunea muzicii indiene cu jazz, rock, muzică clasică și tradițională din toate colțurile lumii. Cu 3 premii BBC 3 World Music Awards și colaborări cu artiști precum Don Cherry, John McLaughlin, Joe Zawinul și Pat Metheny, să numim doar câțiva, Trilok Gurtu este fără îndoială unul dintre cei mai valoroși percuționiști ai tuturor timpurilor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !