Milioane de euro asteapta sa fie date

3Comentarii
Milioane de euro asteapta sa fie date
200 de milioane de euro alocate în anul 2011 pentru împădurirea terenurilor agricole.

Bihorenii nu s-au arătat interesaţi de Masura 221– Prima împădurire a terenurilor agricole. În prima sesiune de depunere de proiecte din cadrul acestei măsuri, care s-a desfăşurat în perioada 1-28 februarie, la Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu s-a depus nici un proiect. „S-au interesat mai multe persoane dar nu s-a depus însă nici un proiect. Sperăm ca în cadrul sesiunilor ce vor urma să se depună cât mai multe proiecte”, a precizat Florian Vesa, directorul OJPDRP Bihor.

În cursul anului 2011, se organizează patru sesiuni de depunere a dosarelor de finanţare pentru Masura 221 şi anume: 1-28 februarie, 2-31 mai, 1-30 septembrie şi 2-30 decembrie. Pentru fiecare sesiune se alocă câte 50 de milioane de euro. Implementarea măsurii are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Obiectivul specific al finanţării nerambursabile este creşterea suprafeţei de pădure cu rol de protecţie precum şi de asigurare a funcţiilor recreative, pe baza rolului multifuncţional al acesteia.

Cu ajutorul măsurii, se pot împăduri toate terenurile agricole, cu excepţia pajiştilor permanente neafectate de procese de degradare a solului. Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoane juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.

Condiţii

Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitanţii trebuie să facă dovada deţinerii terenului agricol eligibil prin împădurire de minim 0,5 hectare.

Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) în ultimii doi ani calendaristici şi să fi respectat Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu, să întocmească cu persoanele autorizate un proiect de împădurire şi dosarul de finanţare să conţină toate celelalte documente necesare întocmirii cererii de finanţare.

S.Al.

Taguri: ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor