Militarii, învoiţi la vot

Militarii, învoiţi la vot
ORADEA - Militarii vor fi învoiţi sau vor avea permisie pe perioada desfăşurării alegerilor locale, pentru a se putea duce acasă să voteze.

Cadrele militare, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari, precum şi personalul civil îşi exercită dreptul de vot, în condiţiile legii, numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul.

Personalul militar aflat la cursuri în ţară, în afara ganizoanei de domiciliu, cât şi cel care este încadrat sau detaşat în unităţi militare din alte localităţi decât cea de domiciliu sau reşedinţă beneficiază de învoire, părăsirea garnizoanei sau permisie. Aceleaşi condiţii vor fi asigurate şi pentru elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, precum şi pentru soldaţii şi gradaţii voluntari aflaţi la instruire în batalioanele de instrucţie sau centrele de pregătire a armelor din subordinea categoriilor de forţe ale armatei.
Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !