Minerii au protestat la Prefectură

Minerii au protestat la Prefectură
Deva – Liderii sindicali ai minerilor din Valea Jiului au pichetat, vineri, sediul din Deva al Prefecturii Hunedoara, nemulţumiţi că rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani (CNH) este întârziată, afectând programele de investiţii şi nivelul de salarizare. 

Sindicatele minerilor mai solicită elaborarea unui act normativ similar Ordonanţei 8/2003, care să asigure plăţi compensatorii şi ajutoare financiare pentru angajaţii CNH care vor fi disponibilizaţi colectiv în perioada 2006-2010, alocarea de resurse financiare pentru modernizarea şi retehnologizarea exploatărilor miniere şi transformarea CNH Petroşani în societate de interes naţional, a declarat preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş.

“Nu poate fi vorba de competitivitate în minerit fără o modernizare a echipamentelor tehnologice. Dorim să muncim. Vrem să rezolvăm problemele într-un mod amiabil şi nu prin forţă”, a afirmat liderul sindical.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase