Miniexpozitie de machete militare, deschisa la Iulius Mall

De M. Hoster
Sunt expuse 30 de modele de vehicule, asemănătoare celor care s-au aflat în dotarea Armatei României, dar nu numai
Sunt expuse 30 de modele de vehicule, asemănătoare celor care s-au aflat în dotarea Armatei României, dar nu numai
Deşi au dimensiuni mici atrag privirile tuturor celor care trec pe la parterul Iulius Mall. Vorbim de o frumoasă colecţie de machete militare, replici din carton, sârmă şi pânză, prezentată timişorenilor. Vedeţi imagini cu machetele militare.

De vineri, 30 noiembrie, la parterul mall-ului, clienţii pot admira o expoziţie cu machete militare statice. Sunt expuse 30 de modele de vehicule, asemănătoare celor care s-au aflat în dotarea Armatei României, dar nu numai. Cine se pricepe cât de cât va descoperi în miniexpoziţia amenajată pe una dintre aleile parterului maşini militare utilitare, transportoare, tancuri, tunuri de asalt şi instalaţii de lansare. Materialul de bază folosit la construcţia machetelor este cartonul, iar pentru realizarea detaliilor şi pentru reproducerea cât mai exactă a modelelor s-au mai utilizat bucăţi de sârmă şi pânză, precum şi furnir de lemn.

Cei mai atraşi de machete s-au dovedit, cum era normal, copiii. „Îmi plac foarte mult, le-am mai văzut o data mai demult, acum sunt aici din nou. Cred că aş putea şi io să încerc să realizez una, dar nu la aşa detalii. Poate cu experienţa…”, ne spunea Alin, un băiat de 10 ani care admira machetele.

Expoziţia e deschisă până duminică. Tot până atunci la demisolul Iulius Mall se poate vizita Expo Bio, o acţiune care promovează modul de viaţă sănătos. Sunt expuse alimente, suplimente nutritive, cosmetice, articole pentru mediul ambiental, îngrijire personală şi curăţenie, fără aditivi sau alte substanţe chimice. De asemenea, la parter este amenajată o nouă ediţie a Târgului de Antichităţi. Se pare, o oportunitate excelentă pentru a cumpăra un cadou chiar special, pentru cei dragi, cu ocazia sărbătorilor din luna decembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !