Ministerul Agriculturii a confiscat peste 29.000 de litri de vin cu proveniență din Bulgaria

Ministerul Agriculturii a confiscat peste 29.000 de litri de vin cu proveniență din Bulgaria
Ministerul Agriculturii a retras de la comercializare 29.174 de litri de vin care s-au dovedit a fi falsuri, loturile fiind depistate în depozitele unor distribuitori din județele Buzău, Galați și Neamț, unele loturi provenind din Bulgaria, arată un comunicat transmis marți de minister.

Ministerul a aplicat amenzi în valoare de 80.000 de lei distribuitorilor de vinuri, a confiscat loturile identificate ca fiind cu probleme, a sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislației fiscal și IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.

„În urma acțiunilor de verificare a calității și conformității vinurilor de pe piața autohtonă, ministerul Agriculturii a acordat „Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor. Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj-Napoca”, arată comunicatul.

Potrivit reprezentanților ministerului, rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet), ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015.

„În baza protocolului de cooperare și a Planului comun de acțiune între MADR și ANAF pentru verificarea legalității desfășurării activităților de producție și comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria”, arată comunicatul.

SURSA: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !